1 Decembrie la Ticvaniu Mare

5 December 2018 Off By Herea Darius
1 Decembrie la Ticvaniu Mare

1 Decembrie este Ziua Națională a României și are o însemnătate specială în societatea noastră. Totodată, această zi marchează un eveniment istoric foarte important: unirea Transilvaniei cu România , în anul 1918. În aceasta zi, românii de pretutindeni sărbătoresc pe stradă la paradele militare, ori acasă alături de cei dragi.

Idealul de unire a fost sprijinit în Biserică nu doar la nivel de instituție, ci și prin implicarea concretă a credincioșilor: Biserica s-a implicat în realizarea acestui ideal prin ierarhi cărturari preoți si diaconi patrioți , profesori de teologie și studenți în teologie, aceștia având talent oratoric, putere de convingere si mobilizare.

Prin rugăciune, prin cuvânt rostit, prin cărți tipărite, prin prezența personală și fapta concretă a slujitorilor ei, Biserica a fost activă în lucrarea de unire a poporului român într-un stat român unitar.

La rândul nostru ca și slujitori ai Sfintelor Altare împreună cu, credincioșii parohiilor pe care le păstorim ne-am simțit obligați sufletește fața de înaintașii noștri pentru a le aduce un omagiu.

Așadar pr. Alexandru-Simion Bubă – Parohia Ticvaniu Mare, pr. Păunița Secula – Parohia Cârnecea, pr. Dumitru-Cosmin Marchiș – Parohia Ticvaniu Mic, pr. Ionuț Puiu – Parohia Secășeni cu filia Calina împreună cu credincioșii parohiei Ticvaniu Mare prin binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, am săvârșit slujba de Te deum în Parohia Ticvaniu Mare aducând un omagiu cuvenit înaintașilor noștri dar si împreună cu elevii Școlii Gimnaziale „Iuliu Birou ” din comuna Ticvaniu Mare am trăit prin cântec în biserica noastră Imnul României fiind ca semn de mulțumire, respect și omagiu adus înaintașilor prezenți la Marea Unire. Un lucru atât de mărunt din partea noastră în schimbul unui lucru măreț și minunat al înaintașilor noștri.