Săptămână de rugăciune și catehizare la Parohia „Pogorârea Sf. Duh” din Reșița

2 April 2019 Off By Herea Darius
Săptămână de rugăciune și catehizare la  Parohia „Pogorârea Sf. Duh” din Reșița

În săptămâna a treia a Sfântului și Marele Post al Paștelui la Parohia reșițeană „Pogorârea Sf. Duh” a fost organizată o săptămână de rugăciune și catehizare numită „săptămână duhovnicească”, cu săvârșirea slujbei unui acatist în fiecare seară, dar și cu preoți invitați de la diverse parohii reșițene care au susținut la finalul slujbei câte o cateheză numeroșilor credincioși prezenți, menită să aducă: luminare sufletelor, nădejde și întărire în credință, har și binecuvântare. Săptămâna duhovnicească se desfășoară prin binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, cu regularitate în toate parohiile cărășene și este un bun prilej de intensificare a rugăciunii prin sfintele slujbe oficiate, dar și de cunoaștere mai aprofundată a învățăturii de credință a Bisericii noastre ortodoxe prin catehezele susținute.

Săptămâna duhovnicească a debutat luni prin prezența părintelui Petru Popovici, parohul comunității ucrainiene din Reșița care a susținut tema: „Bunavestire și implicațiile ei în viața credincioșilor”, apoi pr. Cristian-Gheorghe Manole de la Parohia „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Reșița a ținut o cateheză cu tema: „Importanța Sfintei Liturghii”, iar în seara următoare pr. Cristian Rădulescu de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Reșița a susținut tema: „Sf. Cruce – cale a mântuirii sufletului omenesc”, apoi în seara următoare a fost prezent pr. Mihail-Sevastian Pană de la Parohia „Sf. Ier. Iosif cel Nou de la Partoș” Reșița care le-a vorbit credincioșilor prezenți despre: „Apropierea omului de Hristos prin Sfintele Taine”. Serile duhovnicești au continuat cu prezența pr. Nicolae Ion Petrișor de la  Capela „Sf. Ier. Iosif cel Nou de la Partoș” din cadrul I.S.U. Semenic Reșița, care a susținut cateheza: „Psaltirea ca terapie duhovnicească în Postul Mare”. Săptămâna duhovnicească s-a încheiat cu săvârșirea Tainei Sf. Maslu atunci când alături de cei doi preoți ai parohiei: Emil Crăciun și Damaschin Tătaru, a fost prezent pr. dr. Borislav Tasici de la parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Reșița și care la sfârșitul acesteia a vorbit credincioșilor despre: „Taina Crucii – Taina Fiului Omului”.

„Trebuie să recunoaștem cu părere de rău, că din păcate omul modern ajunge astăzi captiv civilizației vizualului artificial căci vede absolut orice, dar mai puțin pe Dumnezeu. «Putem constata foarte ușor că trăim în era videocrației, când cuvântul e detronat de imagine. Cu cât suntem astăzi invadați de mai multe imagini trecătoare, fugitive, cu atât sărăcește conținutul comunicării, al comuniunii dintre oameni» (Pastorala Sf. Sinod la Duminica Ortodoxiei, p.4-5, an 2019). Tocmai de aceea Biserica prin aceste seri duhovnicești caută să-l smulgă pe credincios de ecranul deșertăciunilor lumii acesteia și să-l apropie de Cuvântul lui Dumnezeu, Cel care e mereu actual și nu se învechește niciodată. Săptămâna de rugăciune și catehizare este pentru toți creștinii participanți o călătorie duhovnicească cu Mântuitorul Hristos dar este și un urcuș duhovnicesc spre Slăvita Înviere a Domnului nostru Iisus Hristos din morți, precum și o altfel de împărtășire din harul Sfântului Duh transmis nouă prin sfintele slujbe ale Bisericii, în vederea sfințirii credincioșilor potrivit cuvântului Mântuitorului: «Fiți dar voi desăvârșiți precum și Tatăl vostru cel ceresc desăvârșit este» (Matei 5, 48) ” , a precizat părintele paroh Emil Crăciun.