Săptămâna duhovnicească la Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Reșița

8 April 2019 Off By Herea Darius
Săptămâna duhovnicească la Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Reșița

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, în Anul omagial al satului românesc, al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari și al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu, al traducătorilor de cărți bisericești, Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Reșița, în perioada 1 – 7 aprilie, a desfășurat săptămâna duhovnicească prin purtarea de grijă a părintelui protopop Gheorghe Șuveți, parohul acestei sfinte biserici.

În fiecare seară au fost invitați pe lângă părinții slujitori și alți preoți ce au oficiat sfintele slujbe rânduite după care au ținut un cuvânt de învățătură. În prima seara, părintele Valentin Costea de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Bocșa Română a vorbit despre Postul Mare ca fiind unul în special al pocăinței, a vorbit și despre Maria Egipteanca ca fiind un model de pocăință desăvârșită și că lupta contra patimilor este una continuă, de toată viața.

În a doua seară, pr. Borislav Tasici de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Reșița Montană a vorbit despre Taina Crucii și Taina Persoanei, despre legătura strânsă și vie între Hristos și jertfa mântuitoare de pe cruce, a evidențiat faptul că fiecare om este unic, trupul Bisericii este unul dar noi suntem mulți, mădulare fiecare în parte, Dumnezeu pe cruce îmbrățișează întreaga omenire, subliniind că iubirea lui Dumnezeu este mai tare ca moartea.

În a treia seară de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Ezeriș, părintele Marius Ionuț Iovănescu a vorbit despre sfârșitul creștinesc al vieții noastre, despre finalul și finalitatea vieții trupești, despre lupta continuă în a fi pregătiți duhovnicește pentru întâlnirea noastră cu Dumnezeu, Împărtășania cât mai deasă, a dat exemplu de un astfel de sfârșit bun pe care Maica Domnului l-a avut.

În a patra seară duhovnicească, părintele Sorin Bușoi de la Biserica „Schimbarea la Față” din Reșița – Govândari a vorbit despre calea îngustă, aspră, chiar dură ce duce la mântuire, făcând o incursiune prin Sfintele Evanghelii din duminicile pregătitoare Postului Mare, accentuând faptul că Postul este un bun prilej de a fi mai bun, de a săvârși binele spre a nu ne asemăna celora care dau „mărgăritare” porcilor.

În cea de-a cincea seară a săptămânii duhovnicești, părintele Silaghi Olimpiu Bogdan Viorel de la Biserica „Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș” a vorbit pornind de la discursul din Areopag al Sfântului Apostol Pavel care a rămas la fel de actual, întrucât vizează și lumea de astăzi, care s-a schimbat doar la suprafață, dar care, în dedesubturile ei, a rămas tot păgână, ateistă și indiferentă la mesajul Sf. Scripturi. O lume care are un alt „panteon” consacrat unor divinități moderne și alți idoli la care se închină.

„Această săptămână de împreună rugăciune cu binecredincioșii parohiei și cu părinții invitați a fost una de un real urcuș duhovnicesc și întărire sufletească. Cu toții ne-am dus mai îndreptați la casele noastre așteptând statornici în practicarea dreptei credințe marele praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos”, a precizat părintele Cosmin Cosma, slujitor la parohia reșițeană gazdă. (Pr. Cosmin Cosma)