Întrunirea cercurilor pastorale în Protopopiatul Băile Herculane

21 February 2020 Off By Pavel Canea
Întrunirea cercurilor pastorale în Protopopiatul Băile Herculane

În prezența părintelui protopop Iosif Frenț și a părintelui coordonator Marius Dănănău, întâlnirea Cercului pastoral-misionar Domașnea – Valea Cernei din această lună a avut loc în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Plugova, Protopopiatul Băile Herculane. Această întâlnire a debutat cu oficierea Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos, de către părintele Gheorghe Bubă de la Parohia Topleț și părintele Bogdan Belu de la Parohia Bârza. În cadrul acestei întruniri, preoții slujitori au săvârșit și o slujbă de pomenire pentru preoții care au slujit în biserica din Plugova.

După oficierea slujbelor, părintele Gheorghe Bubă a rostit un cuvânt de învățătură, vorbind despre Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi. În continuare, părintele Bogdan Belu a susținut un referat intitulat „Temeiuri scripturistice cu privire la educația copiilor: pregătirea acestora pentru viață și pentru Împărăția lui Dumnezeu”. După prezentarea referatului, preoții din acest cerc pastoral-misionar au discutat pe marginea acestuia.

Cercul pastoral-misionar Valea Almăjului s-a întrunit în Parohia Borlovenii Vechi din Protopopiatul Băile Herculane, în prezența părintelui protopop Iosif Frenț și a părintelui coordonator Mihail Călin. Întâlnirea a debutat cu săvârșirea Slujbei Utreniei din zilele de rând, având ca preoți slujitori pe părintele Ion Gherescu – preot paroh al Parohiei Bozovici și părintele Ion Stroiescu – preot paroh al Parohiei Dalboșeț. După săvârșirea Utreniei, s-a oficiat o slujbă de pomenire în cinstea preoților care au slujit în această parohie și pentru familiile care au ajutat foarte mult la zidirea bisericii.

Anul 2020, fiind anul omagial al pastorației părinților și copiilor și Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români, părintele Călin Smeu de la Parohia Moceriș a prezentat alocuțiuni cu temele „Repere biblice cu privire la pastorația părințiilor și a copiilor, în special în Noul Testament”.

În cadrul celor două întâlniri, părintele protopop a transmis preoților noile hotărâri luate în ședința desfășurată la Reședința Episcopală din Caransebeș. Întâlnirile din această lună s-au încheiat cu dezbateri despre câteva probleme administrative și duhovnicești cu care se confruntă parohiile din Protopopiatul Băile Herculane. (Claudiu Românu)