Binecuvântarea sfântului locaș din Parohia Ohabița

29 June 2020 Off By Pavel Canea
Binecuvântarea sfântului locaș din Parohia Ohabița

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a slujit în duminica a 3-a după Rusalii într-o parohie misionară din Protopopiatul Caransebeș. Ierarhul a fost alături de comunitatea din localitatea Ohabița pentru că, deși sunt puțini la număr, credincioșii de aici au fost alături de părintele paroh și au ajutat în ultima perioadă la renovarea și înfrumusețarea bisericii parohiale. Părintele Episcop a săvârșit slujba de sfințire a sfântului locaș, a binecuvântat oficiul parohial, după care a oficiat Sfânta Liturghie în fața troiței din curtea bisericii.

„Este o bucurie mare atunci când vedem parohii mici cu credincioși din ce în ce mai puțini, o comunitate îmbătrânită, dar care reușesc să înnoiască sfintele locașuri, dar și casele parohiale. Sfânta masă a fost placată cu marmură, s-au efectuat lucrări la interiorul și exteriorul bisericii și de asemenea s-a construit lângă biserică și o micuță casă parohială. Îi mulțumim bunului Dumnezeu care ne-a ajutat ca în postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, în ajunul acestei sărbători, să venim în această micuță, dar harnică și dinamică comunitate, ca împreună să ne bucurăm și să ne veselim duhovnicește, să ne împărtășim cu Sfintele Taine și să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru toate. Totodată am reflectat la cuvintele Mântuitorului din predica de pe munte: «Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte vi se vor adăuga vouă»”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.   

Pentru implicare și efortul depus la realizarea lucrărilor de renovare a bisericii, părintele paroh Ioan Cădariu dimpreună cu toți ctitorii și binefăcătorii au primit din partea Preasfințitului Lucian Diploma de excelență „Episcop Iosif Traian Badescu”. La această sărbătoare, alături de credincioși au fost prezente și autoritățile locale.

Biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Ohabița a fost construită între anii 1980-1985 și a fost târnosită de mitropolitul Nicolae Corneanu în 15 iulie 1990. A fost pictată în tempera de pictorii Eugen şi Florica Papici în anul 1989.