200 de ani de la ridicarea bisericii din Comorâște

10 August 2020 Off By Pavel Canea
200 de ani de la ridicarea bisericii din Comorâște

La 200 de ani de la edificarea bisericii din Parohia Comorâşte s-a organizat un eveniment de amploare în această localitate. În a doua duminică din Postul Adormirii Maicii Domnului s-au adunat numeroşi credincioşi la sfânta biserică pentru a marca prin rugăciune acest moment. Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a fost alături de comunitatea din Comorâşte şi s-a rugat împreună cu preotul paroh şi credincioşii de aici. De dimineaţă ierarhul a sfinţit un monument ce se află în faţa bisericii, ridicat în memoria deportaţilor în Bărăgan şi a deţinuţilor politici, precum şi monumentul ridicat în memoria eroilor din cele două Războaie Mondiale.

De asemenea, Preasfinţitul Lucian a binecuvântat şi o troiţă amplasată în curtea bisericii, precum şi placa aniversară și comemorativă ce se află la intrarea în sfântul locaş, placă ce aminteşte de cei 200 de ani de când biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Comorâşte a fost ridicată, dar și de slujitorii și ctitorii sfântului locaș.

La acest eveniment au participat autorităţi judeţene şi locale, dar şi oameni de cultură din zonă şi reprezentanţi ai deportaţilor din Bărăgan. Domnul primar Ionel Românu al Comunei Forotic le-a oferit celor care s-au implicat în ridicarea monumentului din faţa bisericii, diplome de recunoştinţă.

„A fost o sărbătoare completă și complexă aici la Comorâște, cu fiii satului, autorități județene și locale, profesori, cercetători, istorici, cei care vin adeseori la Comorâște pentru a organiza diferite manifestări culturale, mai ales legate de istoria Banatului și a Bisericii Ortodoxe din această zonă”, a subliniat Preasfinţitul Părinte Lucian.  

În continuare ierarhul a săvârşit şi Sfânta Liturghie în cadrul căreia a rostit o rugăciune şi pentru deportaţii din Bărăgan, deţinuţii politici şi eroii din cele două Războaie Mondiale.

După Sfânta Liturghie Părintele Episcop a oferit Diploma de excelenţă „Episcop Iosif Traian Badescu” părintelui paroh Petru Boru, pentru cei 40 de ani de misiune la Comorâşte. De asemenea, le-a oferit aceeaşi diplomă şi credincioşilor ce au fost devotaţi bisericii. La final domnul primar Ionel Românu i-a acordat titlu de cetăţean de onoare al comunei Forotic părintelui paroh Petru Boru.

„Îi mulțumim Domnului că și astăzi prin glasul sfintei evanghelii ne spune și nouă așa cum le-a spus ucenicilor Săi pe Marea Galileii: «Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți». Trebuie să îndrăznim și noi să venim la biserică, cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, să ne împărtășim cât mai des cu Sfintele Taine și să nu ne temem, pentru că Dumnezeu este cu noi”, a mai spus Părintele Episcop Lucian.

Înainte de biserica de azi, exista un sfânt locaş din 1725. Construcţia bisericii actuale, cu hramul ,,Naşterea Maicii Domnului”, s-a făcut între anii 1810-1820. Lucrările au început în anul 1810 şi s-au terminat în anul 1817, dar până în anul 1820 s-au mai făcut unele completări; aşa că se poate considera perioada de construire anii 1810-1820, în vremea episcopului Caransebeşului şi Vârşeţului  Petru Ioanovici Vidac, cu cheltuiala credincioşilor din această parohie.

Taina Sfântului Maslu la Grădinari

Tot în a 9-a duminică după Rusalii Preasfințitul Părinte Lucian a fost și în Parohia Grădinari din Protopopiatul Reșița. Aici ierarhul a săvârșit Taina Sfântului Maslu și a spus celor prezenți că „cei ce doresc să se tămăduiască trebuie să se apropie de Dumnezeu pentru a putea trece peste orice neputință, mai ales că ne aflăm într-o criză sanitară și socială la nivel mondial”. Părintele Episcop a sfințit și o cruce de dimensiuni mari ce a fost amplasată în sfântul altar.