Liturghie arhierească în zi de praznic, la Catedrala Episcopală din Caransebeș

26 March 2021 Off By Pavel Canea
Liturghie arhierească în zi de praznic, la Catedrala Episcopală din Caransebeș

La sărbătoarea Bunei Vestiri Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a slujit la Catedrala Episcopală din Caransebeș. Potrivit rânduielii acestei zile, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur unită cu Vecernia din 26 martie. Mulți credincioși au venit să se roage împreună cu Părintele Episcop Lucian, chiar dacă praznicul Bunei Vestiri a fost în acest an în cursul săptămânii. Atât credincioși adulți, cât și numeroși copii s-au împărtășit cu Sfintele Taine, mai ales că ne aflăm în perioada de pregătire pentru Praznicul Învierii Domnului.

„Astăzi toată suflarea creștinească dreptmăritoare este chemată s-o preacinstească pe Maica Domnului, Maica Luminii și Maica Vieții. Suntem și noi la sfânta biserică, ca prin Liturghie și cântare s-o preacinstim pe Maica Domnului, cea care i-a spus cu multă smerenie și dragoste Arhanghelului bunelor vestiri, Gavriil: «Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul Tău». Prin acest cuvânt rostit de Maica Domnului a început mântuirea neamului omenesc”, a arătat Preasfințitul Lucian .

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. La finalul sfintei slujbe, făcând referire la pericopa evanghelică citită în cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Lucian le-a vorbit celor prezenți despre vestea primită de Sfânta Fecioară Maria și despre întruparea Mântuitorului.

„Este cu adevărat această sărbătoare începutul mântuirii noastre, căci iată, Cuvântul lui Dumnezeu ia trup din pântecele pururea fecioresc al Maicii Domnului, se naște pentru noi și pentru a noastră mântuire, devine Om adevărat, El însuși fiind Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, ca să ridice păcatele întregii omeniri și El (noul Adam), născut din noua Evă (Maica Domnului) să ne aducă din nou în paradisul pe care l-au pierdut protopărinții noștri. Se cuvine să-i mulțumim Maicii Domnului că prin acceptul ei a devenit reprezentanta neamului omenesc în opera de mântuire a tuturor oamenilor. Totodată îi mulțumim pentru că este mereu aproape de noi, fiii lacrimilor ei și ea ne înțelege întotdeauna, se roagă pentru noi și împreună cu noi Tronului Preasfintei Treimi”, a mai spus ierarhul.  

De asemenea, la această sărbătoare, Părintele Episcop le-a urat tuturor femeilor sănătate, putere și binecuvântare, îndemnându-le s-o ia pe Maica Domnului ca model în viețile lor.

Tot la Praznicul Bunei Vestiri a fost sărbătoare deosebită și la Mănăstirea Nera, întrucât Paraclisul de iarnă al așezământului monahal are hramul acestei sărbători. Din încredințarea Preasfințitului Părinte Lucian, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, alături de un sobor de preoți și diaconi. Părintele arhimandrit a săvârșit cu acest prilej 5 rasoforii și 3 călugării. Răspunsurile liturgice au fost date de către un grup de părinți, slujitori ai Catedralei Episcopale din Caransebeș.