Bucurie euharistică în Parohia Luncavița

1 July 2021 Off By Pavel Canea
Bucurie euharistică în Parohia Luncavița

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a fost miercuri, 30 iunie, când se face pomenirea Soborului celor 12 Sfinți Apostoli, alături de preoții aparținători cercului pastoral-misionar Domașnea-Valea Cernei. Clericii aparținători acestui cerc s-au reunit în rugăciune împreună cu ierarhul lor în Biserica parohială cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Parohia Luncavița, Protopopiatul Băile Herculane.

Părintele Episcop a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în cadrul căreia s-au împărtășit toți preoții ce formează Cercul pastoral-misionar Domașnea-Valea Cernei. La slujbă au luat parte și un număr mare de credincioși din această localitate.

A fost aleasă Parohia Luncavița pentru a marca și cei 41 de ani de slujire a părintelui paroh Pau Pervulescu, care în acest an își va încheia activitatea administrativă în Parohia Luncavița. 

„Am avut la Luncavița într-o zi lucrătoare o adevărată sărbătoare, deoarece a fost o zi importantă pentru Parohia Luncavița, pentru Cercul pastoral-misionar Domașnea-Valea Cernei, dar și pentru părintele care slujește aici de 41 de ani. Părintele Pau va împlini 65 de ani în luna august și înainte de a se retrage din această parohie ca preot paroh am socotit ca împreună cu părinții din parohiile învecinate să venim aici să săvârșim o Dumnezeiască Liturghie și să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru toate. Am citit o rugăciune în cadrul Sfintei Liturghii pentru părintele paroh, rugându-l pe Dumnezeu să-l binecuvinteze pe mai de parte și mulțumindu-i Domnului pentru că de 41 de ani a slujit în această biserică și pe toți credincioșii care viețuiesc și se roagă în această comunitate euharistică”, a subliniat Preasfințitul Lucian.  

După Sfânta Liturghie a avut loc o sesiune de comunicări administrative. Cercul pastoral-misionar Domașnea-Valea Cernei cuprinde 22 parohii cu 22 de slujitori și este coordonat de părintele Ciprian Danci de la Parohia Mehadia.

În Episcopia Caransebeșului clericii sunt împărțiți pe 10 cercuri pastoral-misionare, iar Părintele Episcop va merge pe tot parcursul anului 2021 să slujească Sfânta Liturghie și să se împărtășească alături de toți preoții eparhiei. Până în prezent Preasfințitul Lucian a slujit în 4 cercuri, fiind în comuniune euharistică cu aproximativ 100 de slujitori ai sfintelor altare.