Bucurie euharistică în Parohia Vermeș

29 September 2021 Off By Pavel Canea
Bucurie euharistică în Parohia Vermeș

Marți, 28 septembrie, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a fost în comuniune euharistică cu toți preoții aparținători cercului pastoral-misionar Bocșa. Părintele Episcop dorește să slujească și să se împărtășească cu toți preoții din eparhie pe parcursul întregului an, astfel că va merge în fiecare cerc pastoral să săvârșească Sfânta Liturghie și să se împărtășească împreună cu preoții.

Sfânta Liturghie de marți a fost oficiată de către ierarh alături de un sobor de preoți și diaconi în Biserica cu hramul „Înălțarea Domnului” a Parohiei Vermeș din Protopopiatul Reșița, iar răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos”.

La momentul potrivit toți clericii s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.

În cadrul Sfintei Liturghii s-a oficiat și o slujbă de pomenire pentru Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, la 7 ani de la trecerea în veșnicie, 28 septembrie 2014, precum și pentru preoții slujitori ai Parohiei Vermeș și ctitorii sfintei Biserici, trecuți la Domnul. „Am socotit de bine a săvârși o slujbă de pomenire pentru Mitropolitul Nicolae Corneanu, părintele nostru, deoarece chiar astăzi s-au împlinit 7 ani de la mutarea la cele veșnice în Împărăția Luminii și Învierii lui Hristos. L-am pomenit și pe episcopul pe care îl comemorăm în acest an în Eparhia noastră, Emilian Birdaș, cel care a restaurat Episcopia Caransebeșului în anul 1994. În acest an se împlinesc 100 de ani de la nașterea sa și 25 de ani de la trecerea lui în veșnicie”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian. 

Deși a fost o zi lucrătoare, la slujbă au luat parte și un număr mare de credincioși din această localitate, dintre care mulți s-au împărtășit cu Sfintele Taine. De asemenea, au fost prezente și autorități locale, precum și copii și tineri îmbrăcați în costume populare, elevi de la Școala Gimnazială din localitate împreună cu profesorii lor.

„Astăzi, ziua lucrătoare s-a transformat într-o zi de sărbătoare pentru toată comunitatea euharistică din Parohia Vermeș. Preoții din cercul pastoral-misionar Bocșa s-au împărtășit împreună cu noi la Sfânta Liturghie, dar și foarte mulți credincioși, printre care și tinerii minunați care viețuiesc, se roagă și învață în această localitate. Autoritățile locale, domnul primar, cadrele didactice de la școală, împreună cu elevii atât din ciclul primar, cât și din ciclul gimnazial au venit la Sfânta Liturghie și cu toții s-au împărtășit din Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos”, a mai afirmat ierarhul.

În a doua parte a zilei a avut loc o sesiune de comunicări administrative, discutându-se totodată mai multe probleme privind pastorația preoților în această zonă a Episcopiei Caransebeșului. Cercul pastoral-misionar Bocșa este alcătuit din 20 de slujitori, coordonator fiind părintele Petru-Sorin Belu de la Parohia Șoșdea.

În Episcopia Caransebeșului clericii sunt împărțiți pe 10 cercuri pastoral-misionare, iar Părintele Episcop va merge pe tot parcursul anului 2021 să slujească Sfânta Liturghie și să se împărtășească alături de toți preoții eparhiei.

Această întrunire este cea de-a 6-a din cele 10 programate în acest an.