Cerc pastoral și binecuvântare de centru pentru copii

11 December 2021 Off By Pavel Canea
Cerc pastoral și binecuvântare de centru pentru copii

Ultima întâlnire pe cercuri pastoral-misionare a Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului cu preoții din eparhie, a avut loc vineri, 10 decembrie, în Parohia Ticvaniu Mic din Protopopiatul Reșița. Părintele Episcop a dorit să slujească și să se împărtășească cu toți preoții din eparhie pe parcursul întregului an. Vineri, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica cu hramul „Învierea Domnului” din această parohie, alături de un sobor de preoți și diaconi, la care au participat toți preoții aparținători Cercului pastoral-misionar Reșița Sud.

La momentul potrivit toți clericii s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. La sfânta slujbă au venit și mulți credincioși din parohie, să primească binecuvântare și să se împărtășească cu Sfintele Taine, deoarece această comunitate nu are un preot paroh, ea este vacantă de mai mult timp. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.  

Despre Parohia Ticvaniu Mic, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, amintește faptul că, deși e alcătuită din puțini credincioși, biserica parohiei este foarte veche, datând de la sfârșitul secolului XVIII:

Avem aici, la Ticvaniu Mic, o parohie misionară, o parohie cu foarte puțini credincioși, dar o parohie cu o biserică foarte veche, târnosită de Episcopul Vârșețului și Caransebeșului, Vichentie Popovici, la 1779. Nu am mai slujit Sfânta Liturghie în această parohie din anul 2013, mai precis 6 octombrie, când am resfințit acest sfânt lăcaș. De aceea, după 8 ani, am socotit de bine să venim la Ticvaniu Mic, înainte de praznicul Nașterii Domnului, și să slujim Sfânta Liturghie și să ne întâlnim cu credincioșii inimoși din această comunitate și cu toți preoții care formează Cercul pastoral-misionar Reșița Sud”.

„A fost o zi frumoasă în mijlocul credincioșilor, care, de dimineață, ne-au așteptat cu inimile deschise, participând și la Sfânta Liturghie. Ne bucurăm că și autoritățile locale au fost alături de noi, iar copilașii prezenți s-au împărtășit cu Sfintele Taine, cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos”, a mai adăugat ierarhul.

În a doua parte a zilei a avut loc o sesiune de comunicări administrative, discutându-se totodată mai multe probleme privind pastorația preoților în această zonă a Episcopiei Caransebeșului.

În Episcopia Caransebeșului clericii sunt împărțiți pe 10 cercuri pastoral-misionare, iar Cercul pastoral-misionar Reșița-Sud este format din 24 de preoți și este coordonat de părintele Daniel Țăpârdea de la Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” din Reşiţa.

Binecuvântare centru Târnova

Tot vineri, în după-amiaza zilei, Părintele Episcop a mers și în localitatea Târnova, unde a binecuvântat sediul Centrului de zi pentru copii, din cadrul Centrului multifuncțional pentru implementarea activităților socio-educative, de recreere și asistență medicală mobilă, Târnova. Preasfințitul Părinte a oficiat slujba de binecuvântare, după care beneficiarii centrului au prezentat un program de colinde. Ierarhul i-a răsplătit cu daruri, i-a binecuvântat și le-a transmis un cuvânt de încurajare și mângâiere.  

Proiectul de la Târnova se numește „Măsuri integrate pe teritoriul GAL Caraș-Timiș și este implementat de GAL CARAȘ-TIMIȘ, beneficiar și Partener 1: Episcopia Caransebeșului, Partener 2: Școala Gimnazială Târnova, Partener 3: Asociația de prietenie româno-franceză „Rom-Fra”.

În cadrul acestui centru activează 2 servicii sociale: Centrul de zi pentru copii și Centrul de asistență medicală mobilă. Beneficiarii sunt 56 de copii de pe raza GAL-ului, iar în cadrul Centrului se desfășoară activități educative, de recreere, deprinderi de viață independentă și consiliere psihologică a copiilor și părinților lor.

La evenimentul de vineri au fost prezenți reprezentanți ai GAL Caraș-Timiș: Bianca Consuela Bitermann, lider proiect și Lavinia Alexandru, recrutor grup țintă, din partea școlii directorul Daniel Tîmpa, precum și profesorii Schinteie Florin și Păușan Camelia. Din partea Partenerului 1 părintele Călin Ianchiș, coordonator proiect, Sergiu Dalea, coordonator Centru de zi pentru copii, expert psiholog Augustina Roman; Lavinia Ungur, coordonator al Centrului de asistență medicală mobilă, expert medical Rusu Cristina și expert juridic Victor Andronache.

Activitatea Centrului de zi pentru copii se desfășoară în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.