Bucurie duhovnicească în Parohia Zlagna

6 February 2022 Off By Herea Darius
Bucurie duhovnicească în Parohia Zlagna

Duminica a 17-a după Rusalii a reprezentat, pentru credincioșii Parohiei Zlagna din Protopopiatul Caransebeș, un moment de mare bucurie duhovnicească, deoarece l-au avut în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” în prezența autorităților locale și a unui însemnat număr de credincioși. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

În această duminică, a 17-a după Rusalii, ultima duminică din perioada Octoihului, în Duminica femeii cananeence, am poposit duhovnicește în Parohia Zlagna, comuna Turnu Ruieni, la poalele Muntelui Mic, într-o comunitate cu aproximativ 200 de credincioși, ca în Biserica cu hramul «Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil» să săvârșim Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și să Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru cei 37 de ani de activitate preoțească a părintelui Pavel Oprea în această comunitate și, de asemenea, să Îi mulțumim pentru cei 65 de ani de viață ai părintelui paroh. Ne-am bucurat de prezența unui număr mare de credincioși, dintre care mulți s-au împărtășit cu Sfintele Taine. Credem că această vizită arhierească, această slujire la Zlagna a fost o mare împlinire, atât pentru noi, cei care am venit de la Centrul Eparhial, cât și pentru credincioșii care ne-au așteptat, pentru că de mulți ani nu am mai slujit în această parohie Sfânta Liturghie. De aceea, cred că și bunii noștri credincioși au simțit o bucurie și s-au simțit împliniți din punct de vedere spiritual, pentru că au fost foarte atenți, foarte conectați, atât la Sfânta Liturghie, cât și la cuvântul de învățătură”, a precizat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Ierarhul și-a exprimat recunoștința față de Dumnezeu atât pentru comuniunea cu credincioșii parohiei, cât și pentru mesajul Evangheliei, care îndeamnă la rugăciune insistentă și consistentă, făcută cu credință deplină și răbdare:

„Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile și răspunsurile pe care le-am primit la Sfânta Liturghie, dar și din mesajul Evangheliei duminicii, pentru că femeia cananeeancă este și va fi un exemplu până la sfârșitul veacurilor de rugăciune insistentă în fața Mântuitorului Hristos. Femeia cananeeancă nu a deznădăjduit, a dat dovadă de răbdare, de credință și de rugăciune insistentă și consistentă, învățându-ne și pe noi să strigăm, în urma Mântuitorului și în fața Mântuitorului, și să spunem «Doamne, ajută-ne!». Femeia cananeeancă a primit răspunsul așteptat și fiica ei s-a tămăduit în ceasul în care Mântuitorul a dezlegat-o și a binecuvântat-o, spunându-i «O, femeie, mare este credința ta. Fie ție după cum voiești!». Să încercăm și noi să urmăm exemplul acestei femei cananeence, o mamă îndurerată care s-a rugat mult pentru fiica ei. Să ne rugăm și noi pentru cei dragi ai noștri, să îi pomenim și noi pe toți cei care se află pe patul de suferință în azile, spitale și acasă și să fim mai aproape de toți cei aflați în necazuri, pentru a împlini cuvântul Scripturii, «Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini Legea lui Hristos. Dumnezeu să ne ajute să împlinim în toată vremea și în tot ceasul Legea și poruncile lui Hristos!”.

Parohia Zlagna este păstorită de părintele Pavel Oprea, care la 1 ianuarie 2022 a împlinit 37 de ani de misiune preoțească în comunitatea euharistică din apropierea municipiului reședință episcopală, Caransebeș și numără 50 de familii cu 200 credincioși.

Localitatea este situată spre sud-est de municipiul Caransebeş, la 8 km distanţă, pe malul drept al pârâului ce poartă acelaşi nume, se află satul Zlagna, ascuns între 2 coline. Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” a fost ridicată în anul 1907.