Instalarea noului preot paroh în Parohia Var

3 July 2022 Off By Pavel Canea
Instalarea noului preot paroh în Parohia Var

În duminica a 3-a după Rusalii Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a fost alături de credincioșii Parohiei Var din Protopopiatul Caransebeș. Părintele Episcop a mers aici pentru a sluji Sfânta Liturghie și pentru a instala pe noul preot paroh, Nicolae Ionescu. Părintele Nicolae a slujit din anul 2013 în Parohia Vrani din Protopopiatul Moldova Nouă.

La sfânta slujbă au participat autorități centrale și locale, credincioși din Parohia Var, dar și din Parohia Vrani, care au venit să fie alături de părintele Nicolae, care i-a păstorit peste 8 ani.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului, iar la momentul potrivit s-au împărtășit cu Sfintele Taine mulți dintre credincioși, dar și copii și tineri ce au fost îmbrăcați în costume populare specifice zonei.

„Cred că astăzi cei care au fost prezenți la sfânta biserică au înțeles mesajul evangheliei și mai ales chemarea Mântuitorului de a deveni oameni duhovnicești. Suntem chemați și prin evanghelia de astăzi să medităm la zădărnicia lumii acesteia și să înțelegem că lucrul cel mai de preț este chipul lui Dumnezeu care se află întru noi, sufletul. Trebuie să avem grijă de cele spirituale în primul rând, să nu le neglijăm nici pe cele materiale, dar mai întâi să căutăm Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui. Sperăm că acest cuvânt al Mântuitorului a ajuns în inimile, sufletele și mințile celor care astăzi au fost prezenți”, a explicat Părintele Episcop la final.

„Nădăjduim că noul preot paroh va face aici o misiune frumoasă și articulată, așa cum și-a făcut datoria și la Parohia Vrani cu Filia Ciortea. Părintele a fost primit cu brațele deschise de bunii credincioși de la Var și am remarcat faptul că astăzi au venit și credincioși de la Vrani, însemnând că părintele a fost apreciat și în parohia unde a slujit peste 8 ani de zile. Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să binecuvinteze această comunitate euharistică, pe noul preot paroh și pe toți credincioșii care sunt aproape de biserica moșilor și strămoșilor noștri”, a mai spus Preasfințitul Lucian.       

Parohia Var este așezată pe Valea Bistrei, aproape de municipiul Caransebeș. Biserica parohială are hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie și a fost zidită în anul 1824. În anul 1910 a fost pictată biserica de Nicolae Popovici din Caransebeş, în scaunul arhieresc fiind pictat Sfântul ierarh Andrei Șaguna. Restaurarea complexă a picturii s-a făcut în 1997 de către Aurelia şi Damian Mihuţ.