Noi proiecte de restaurare a bisericilor monumente istorice din Eparhia Caransebeșului
16 January 2025
Miercuri 15 ianuarie 2025, cu binecuvântarea și participarea Preasfințitului Părinte Lucian Episcopul Caransebeșului, s-a desfășurat la sediul Centrului Eparhial din Caransebeș o întâlnire de lucru ce a avut ca obiectiv prezentarea situației celor patru proiecte de restaurare și un proiect ce vizează întocmirea documentației în vederea restaurării a unui monument istoric.
În cursul anului 2024 prin intermediul Biroului de proiecte și patrimoniu din cadrul Centrului Eparhial, coordonat de către pr. Olimpiu Silaghi, inspector eparhial pentru proiecte și patrimoniu, au fost întocmite și ulterior desemnate ca și câștigătoare un număr de 5 proiecte în cadrul Apelurilor de finanțare prin APEL TMI 2024 – Sesiunea IV SUBPROGRAMUL EDIFICII DE CULT;
Subcomponenta – PROIECTARE:
- „Restaurarea, conservarea și dotarea Schitului Pogorârea Duhului Sfânt” beneficiar Schitul „Pogorârea Sfântului Duh” Vărădia, având valoarea totală de 249.500,00 lei, din care Valoarea nerambursabilă INP: 224.550,00 lei și Cofinanțare în cuantum de 10% : 24.950,00 lei;
Subcomponenta RESTAURARE:
- „Reparații și reabilitarea fațadelor și învelitorii Biserica Ortodoxă cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” beneficiar : Parohia Ortodoxă „Sfântul Ioan Botezătorul”- Caransebeș, având valoarea totală de 4.098.733,00 lei , din care Valoarea nerambursabilă INP: 3.688.862,00 lei și Cofinanțare în cuantum de 10% : 409.871,00 lei
Timbrul Monumentelor Istorice 2024 – Sesiunea VI – Subprogramul Restaurare II
- „Restaurarea, conservarea și dotarea bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Caransebeș, P-ța. Sfântul Gheorghe nr. 2”, beneficiar : Parohia Ortodoxă „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” Caransebeș, având valoarea totală de 9.624.091,00 lei , din care Valoarea nerambursabilă INP: 8.661.682,00 lei și Cofinanțare în cuantum de 10% : 962.409,00 lei
- „Restaurarea, conservarea și dotarea bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, Municipiul Reșița, P-ța. Republicii nr. 1” ”, beneficiar : Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” Reșița, având valoarea totală de 4.976.558,00 lei , din care Valoarea nerambursabilă INP: 4.478.902,00 lei și Cofinanțare în cuantum de 10% : 497.656,00 lei;
- „Reparații și reabilitarea fațadelor și învelitorii, Biserica Ortodoxă Română din Lăpușnicu Mare, jud. Caraș Severin” , beneficiar : Parohia Ortodoxă Lăpușnicu Mare, având valoarea totală de 3.839.899,00 lei , din care Valoarea nerambursabilă INP: 3.455.909,00 lei și Cofinanțare în cuantum de 10% : 383.990,00 lei;
Contractele de finanțare au fost semnate de către beneficiari urmând ca în perioada următoare să fie demarate primele etape de implementare conform cererilor de finanțare aprobate.