Moment aniversar pentru tinerii ortodocși din Banatul de Munte

22 July 2020 Off By Pavel Canea
Moment aniversar pentru tinerii ortodocși din Banatul de Munte

Finalul săptămânii trecute a însemnat, pentru câțiva tineri ai Banatului de Munte, un moment aniversar, întrucât în urmă cu patru ani de zile, pe data de 18 iulie 2016, a luat ființă Asociație Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte.

Momentul a fost marcat de săvârșirea unei slujbe de Te Deum, oficiată în Biserica „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Moniom, locul unde organizația de tineret s-a născut. La finalul momentului de rugăciune, câțiva membri ai asociației au transmis un mesaj celor prezenți, sintetizând, în câteva cuvinte și amintiri, ce au însemnat și cum au arătat cei patru ani de ATOR Banatul de Munte, mărturisind felul în care prezența și implicarea fiecărui tânăr și adult și-a pus amprenta asupra dezvoltării tuturor celor care fac parte din acest grup.

Cea de-a doua parte a zilei, precum și ziua de 19 iulie, au adus în prim plan proiectul „Tabăra din Inima Satului” din care, atât în anul precedent, cât și în 2020, tinerii membri ai asociației au făcut parte. Fiind împărțiți în două jumătăți, grupurile de voluntari care au participat pe rând, în cele două zile, la întâlnirea de formare a voluntarilor TDIS 2020 au construit și au învățat, împreună cu formatorii lor, noi strategii de lucru cu tinerii și copiii din taberele în care vor merge, noi activități și noi jocuri de pe urma cărora cei care se vor bucura de el să desprindă înțelesuri și învățături care să îi ajute și de care să își amintească cu drag.

După ce părintele Mihai Ciucur, inspector eparhial în cadrul Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului, a prezentat și a subliniat condițiile în care activitățile taberelor din acest an se vor desfășura, în conformitate cu reglementările impuse de situația generată de contextul pandemiei de coronavirus, tinerii au fost împărțiți pe echipe, unde au lucrat și au discutat aplicat pe cele patru mari ateliere care vor fi organizate în acest an în cadrul taberelor: atelierul de educație pentru viață, atelierul de dezvoltare personală, atelierul dedicat dialogului cu părinții și atelierul de jocuri și seri tematice.

O prezență importantă și cu totul nouă în Banatul de Munte și în proiectul „Tabăra din Inima Satului” a fost trainerul Raj Bostan, venit în Eparhia Caransebeșului din capitala Moldovei pentru a-i pregăti și a-i specializa pe tinerii voluntari în ceea ce înseamnă arta de a fi voluntar, de a comunica eficient, de a ști să rămâi atent la nevoile fiecărui participant și de a transmite învățături pe care copiii și tinerii să le ducă cu ei, mai departe. Totodată, formatorul a ținut să sublinieze în numeroase rânduri și folosind cuvinte alese, importanța misiunii de a fi voluntar în cadrul Bisericii, cum devii, ca voluntar, exemplu, prieten și părinte pentru cel care are nevoie de toată energia pozitivă, grija și prezența pe care ai datoria să i le oferi.

„Am avut o misiune grea, însă precum medicul care are emoții înainte de operații, așa și eu mi-am zis că nu e vorba despre mine și că e nevoie să îmi suflec mânecile și să trec la treabă, însă nu fără binecuvântarea părintelui Mihai care îmi ușura munca. A fost minunat, pentru că am avut urechi ciulite și inimi calde, gata să absoarbă toate înțelesurile pe care le-am pus în tolbă. Am pornit spre casă cu o bucurie și cu un dor de această frumoasă familie pe care am întâlnit-o, dar în același timp și cu speranța revederii!”, a subliniat formatorul Raj Bostan, în urma întâlnirilor cu tinerii voluntari ai Banatului de Munte.

„La început, ni se părea un vis să putem ajunge și noi să numărăm anii și amintirile create împreună, în asociația noastră, însă iată că, înaintând, uneori mai ușor, alteori mai greu, Dumnezeu ne-a binecuvântat cu bucuria de a ne putea număra și anii, și cele mai frumoase momente trăite împreună, în care am învățat, am crescut și (ne-)am dăruit, cât nu am fi putut să o facem în orice alt loc. La aniversarea celui de-al patrulea an de activitate, mă bucur că putem scrie din nou povestea TDIS, pentru că am înțeles de anul trecut că aceasta e provocarea și misiunea pentru care noi ne-am pregătit în toate celelalte experiențe de până acum – să ajungem la momentul în care activitatea și cuvântul nostru să nu circule doar în cercul nostru mai restrâns, ci să răsune până departe, în tot județul, în urechile și inimile tuturor copiilor și tinerilor cărora noi încercăm să le povestim despre tinerețea în Hristos. Da, a fi voluntar este cu adevărat o misiune, iar lucrul acesta nu l-am înțeles deloc acum patru ani, când asociația noastră s-a născut. Însă înțeleg și mărturisesc acest lucru acum, pentru că am simțit, am văzut, am înțeles, alături de ceilalți voluntari ai noștri pe care îi admir cu toată inima, ce înseamnă să te faci celorlalți bucurie pe care ei să o urmeze spre lumină”, mărturisește Anita Radics, președintele ATOR Banatul de Munte.

În vara acestui an, șapte tabere vor fi organizate în șapte comunități, cinci sate și două orașe din Banatul de Munte, prin proiectul „Tabăra din Inima Satului”. Chiar dacă întregul context național și mondial este unul delicat, dorința organizatorilor acestui program a rămas una constantă, întrucât nevoia de a ajunge la copii și tineri cu informație sănătoasă și, mai ales, cu Cuvântul lui Dumnezeu, este una care nu se stinge niciodată și care s-a manifestat din ce în ce mai vizibil în ultima perioadă, de când distanțarea și izolarea au adus cu sine inclusiv limitarea activităților și a misiunii cu tineretul pe care Biserica o desfășoară și în Eparhia Caransebeșului. Astfel, respectând reglementările în vigoare și punându-și nădejdea în ajutorul și binecuvântarea lui Dumnezeu, întreaga echipă a proiectului „Tabăra din Inima Satului” va încerca să ajungă și în acest an înaintea cât mai multor copii și tineri, aprinzând în inima și în mintea lor lumina curăției, a căutării și a cunoașterii adevărului, precum a curajului de a mărturisi și de a se mărturisi pe sine, o lumină care, astăzi, se dorește din ce în ce mai mult a fi stinsă.