Dialoguri alături de Părintele Episcop Lucian

4 December 2020 Off By Pavel Canea
Dialoguri alături de Părintele Episcop Lucian

Deși tranzităm cu toții o perioadă în care întâlnirile în mod fizic sunt aproape integral sistate, această realitate nu ne împiedică să rămânem alături unii de ceilalți.

Joi, 3 decembrie 2020, ATOR Banatul de Munte a desfășurat conferința în format virtual, intitulată „Viața Bisericii astăzi”, avându-l ca invitat pe ierarhul nostru, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Tema emisiunii, pe care foarte mulți dintre urmăritorii noștri de toate vârstele au găsit-o interesantă, a fost un îndemn la o analiză sinceră și reală a Bisericii noastre în contextul social actual. Emisiunea s-a desfășurat sub un format de întrebări și răspunsuri, unde întrebările au fost adresate de către tineri voluntari ai ATOR Banatul de Munte și ai centrelor de tineret de pe cuprinsul Episcopiei Caransebeșului.

În intervenția sa, Preasfințitul Părinte Lucian a amintit faptul că Biserica, la fel ca toate celelalte instituții și sfere ale societății, trece prin diferite încercări și momente de dificultate în această perioadă, în special din cauza pandemiei cu noul coronavirus. Cu toate acestea, cuvântul de ordine, spune Părintele Episcop, este nădejdea și curajul, acesta aducând în vedere, de mai multe ori pe parcursul discuției, îndemnul evanghelic al Mântuitorului Hristos: „În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți! Eu am biruit lumea!” (Ioan, 16:33).

Nevoia spirituală a omului contemporan devine din ce în ce mai disipată de grijile lumești și de ritmul tot mai alert pe care societatea noastră îl adoptă, iar sfatul părintesc al ierarhului nostru a fost să nu uităm de Dumnezeu și de îngrijirea sufletelor noastre, și să ținem mereu „gândul morții în minte, pentru că gândul morții este dătător de viață” și ne reamintește mereu adevărata menire și chemare a neamului omenesc – aceea de a trăi veșnic alături de Împăratul Hristos, Capul Bisericii și Mântuitorul nostru.

La finalul întâlnirii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a adresat cuvântul său de îmbărbătare și binecuvântare către toți ascultătorii emisiunii, îndemnând tinerii voluntari ai ATOR Banatul de Munte să rămână cât mai prezenți și implicați în ajutorarea aproapelui prin proiectele, programele și campaniile umanitare desfășurate de aceștia, întrucât acestea sunt aplicații foarte bune și dovezi vii ale trăirii cu adevărat a învățăturilor Mântuitorului. Deși îmbrățișările și zâmbetele au venit pe cale virtuală de această dată, dragostea și purtarea de grijă s-au resimțit pe tot parcursul conferinței.

Întâlnirea de joi seară este a treia din seria de emisiuni online desfășurată de ATOR Banatul de Munte și se înscrie în planificarea activităților online pe care tinerii voluntari le-au pregătit pentru perioada Postului Crăciunului din acest an. Următoarea întâlnire din serie va fi organizată miercuri, 9 decembrie 2020, de la ora 18:00 și poate fi vizionată live pe pagina de Facebook a ATOR Banatul de Munte.