Peste 350 de copii au participat la taberele organizate în prima partea a programului eparhial „Împreună pentru copiii noștri” derulat la nivelul Episcopiei Caransebeșului

23 July 2022 Off By Pavel Canea
Peste 350 de copii au participat la taberele organizate în prima partea a programului eparhial „Împreună pentru copiii noștri” derulat la nivelul Episcopiei Caransebeșului

353 de copii și tineri cu vârste între 6 și 18 ani din 23 de comunități parohiale de pe întreg cuprinsul Eparhiei Caransebeșului au beneficiat de taberele în comunitate organizate de către Departamentul de Tineret al eparhiei în perioada 15 iunie – 15 iulie 2022.

Este vorba de programul „Împreună pentru copiii noștri”, derulat la nivel eparhial sub forma unor tabere de câte cinci zile, pe baza conceptului de tabără TDIS, care a propus și în această vară activități cu caracter educațional, catehetic-misionar, dar și cu caracter ludic atât pentru copiii din mediul rural – sub forma Taberei din Inima Satului – cât și pentru cei din mediul urban – sub forma Taberei din Inima Familiei.

Cu ajutorul unei rețele formată din aproximativ 70  de voluntari, membri ai Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, în perioada 15 iunie – 15 iulie au avut loc 10 tabere de câte cinci zile fiecare, organizate în 12 localități diferite, în parteneriat cu parohiile și școlile gazdă și cu sprijinul autorităților locale din aceste comunități. Așadar, au fost organizate 9 tabere în mediul rural, de tipul TDIS, după cum urmează: TDIS Mehadia (15-19 iunie), TDIS Ticvaniu Mare (18-22 iunie), TDIS Moniom (24-28 iunie), TDIS Borlova (26-30 iunie), TDIS Teregova (1-5 iulie), TDIS Potoc (4-8 iulie), TDIS Vărădia-Mercina (6-10 iulie), TDIS Bucova (11-15 iulie), TDIS Cărbunari (11-15 iulie) și o tabără îm mediul urban: TDIF Bocșa (26-30 iunie).  Cele 23 de localități din care au provenit copiii beneficiari sunt următoarele: Mehadia, Ticvaniu Mare, Ticvaniu Mic, Secășeni, Cârnecea, Moniom, Câlnic, Reșița, Bocșa, Borlova, Turnu Ruieni. Teregova, Rusca Teregova, Potoc, Vărădia, Mercina, Bucova, Băuțarul de Sus, Băuțarul de Jos, Cornișoru, Sasca Montană, Știnăpari și Cărbunari.

În toate cele 10 tabere au avut loc activități structurate pe trei direcții importante, și anume: în plan moral-duhovnicesc (cateheze tematice, participare la sfintele slujbe, împărtășire la Sfânta Liturghie, dialog duhovnicesc și pelerinaje), în plan educațional-formativ (ateliere de educație pentru viață, dezvoltare personală, lucru în echipă și comunicare), dar și activități specifice vacanței de vară și copilăriei, precum: jocuri, concursuri, seri distractive, foc de tabără, drumeții în aer liber.

Nici în taberele din acest an nu au lipsit atelierele destinate părinților, acestea realizându-se în context non-formal și punând accentul pe provocări și probleme actuale cu care se confruntă părinții în creșterea și educația copiilor.

De asemenea, ca element de noutate, în taberele din această vară au avut loc activități cu caracter educativ susținute de către structurile MAI de la nivelul județului, respectiv: ISU Semenic Caraș-Severin, Centrul Antidrog și Inspectoratul Județean de Poliție, prin structura sa Siguranță Școalară, care, prin intermediul specialiștilor lor, au oferit copiilor sfaturi prețioase cu privire la diferitele pericole și situații de criză care pot să apară la vârsta lor.

„A fost un adevărat maraton duhovnicesc pentru noi toți, echipa TDIS, având în vedere că am fost prezenți în 10 tabere întro-lună calendaristică, practic au fost 50 de zile de tabără în doar 31 de zile. Dincolo însă de acest efort, pentru care doresc să mulțumesc echipei de tineri formatori și voluntari, aceste prime 10  tabere ne-au adus numeroase motive de satisfacție. Dintre acestea aș aminti organizarea foarte bună, mult mai bună decât în anii trecuți, din partea partenerilor noștri locali – parohii, școli și autorități locale și, de asemenea, aș aminti faptul că din aproape toate comunitățile în care caravana TDIS a ajuns au fost recrutați tineri care s-au alăturat ATOR Banatul de Munte și care și-au manifestat dorința de a deveni voluntari în cadrul proiectului. Nu în ultimul rând, aș sublinia impactul deosebit pe care aceste tabere l-au avut nu doar în viața copiilor, ci și în viața comunităților în ansamblu, TDIS devenind un motor al schimării în bine și un prilej ideal de adunare a întregii comunități în jurul inimii fiecărei localități, care este Biserica”, a mărturisit părintele Mihai Ciucur, coordonatorul proiectului și al Departamentului de Tineret al eparhiei. ”Doresc, de asemenea, să remarc cu multă recunoștință efortul tinerilor care compun rețeaua noastră de voluntari, cei care au dăruit o lună din vacanța lor de vară, unii chiar printre exemene de absolvire sau admitere, pentru ca toți copiii înscriși în proiect să beneficieze de activitățile prevăzute în cadrul conceptului nostru de tabere”, a mai precizat părintele inspector.

După o scurtă pauză, taberele în comunitate se vor relua în cea de-a doua parte a verii cu organizarea a încă 6 tabere, după următorul program: TDIS Marga (16-20 august), TDIS Grădinari-Greoni (17-21 august), TDIS Măureni (22-26 august), TDIF Oravița (27-31 august), TDIS Poiana Buchin (29 august – 2 septembrie), TDIS Sichevița (30 august – 3 septembrie). La aceste tabere vor participa peste 390 de copii și tineri, o tabără de mare anvergură urmând a se desfășura la Oravița, unde vor participa aproximativ 140 de copii și tineri din oraș.

 Proiectul eparhial „Împreună pentru copiii noștri” este în al patrulea an de desfășurare în Caraș-Severin, se desfășoară cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului și cu sprijinul mai multor instituții și organizații județene și locale, printre care amintim: ATOR Banatul de Munte, Consiliul Județean Caraș-Severin și ISJ Caraș-Severin.