Un nou an, un nou început al întâlnirilor pastoral-misionare ale Cercului Reșița Sud

6 February 2019 Off By Herea Darius

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la Parohia  „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Reșița, s-a desfășurat prima întâlnire a Centrului pastoral-misionar Reșița Sud din anul 2019. Pentru începutul întrunirii, s-a săvârșit slujba Vecerniei Mică,  preoți slujitori fiind pr. ic. stavrofor Petru Boru de la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” Comorâște – protos, pr. Ionuț Puiu de la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Secășeni și pr. Alexandru Simion Bubă de la Biserica „Învierea Domnului” din Ticvaniu Mare, restul preoților prezenți fiind strana, la fel ca și în celelalte dăți.

 După terminarea slujbei și în prezența părinte protopop Gheorghe Șuveți, parohul bisericii și buna noastră gazdă de altfel, am început discuțiile cu privire la planurile noastre din acest an. Am discutat despre revitalizarea vieții spirituale în parohiile protopopiatului ca temă de viitor și ce putem face noi pentru asigurarea acestei revigorări. De asemenea, pr. Cristian Manole, responsabilul centrului, a accentuat necesitatea pregătirii copiilor din centrele de tineret și nu numai din centrele de tineret pentru ca și ei la rândul lor să creeze și să aducă portofolii cu lucrări bune potrivite tematicii Anului omagial al Satului Românesc și care să poată să meargă mai departe prin conținutul lor și să facă astfel, cinste Eparhiei noastre.

S-a ajuns la concluzia că noi preoții trebuie să lucrăm continuu la formarea noastră pentru a face față în permanență tuturor provocărilor ce apar odată cu dezvoltarea tot mai accentuată a societății dar doar pe plan material nu și spiritual. S-au tras semnale de alarmă privind mersul tot mai abrupt al societății zilelor noastre în depărtarea de Dumnezeu și de aproapele. (Pr. Cosma Florin Cosmin)