Mesaj de condoleanțe al Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la trecerea în veşnicie a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților

20 May 2020 Off By Herea Darius
Mesaj de condoleanțe al Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la trecerea în veşnicie a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților

Preasfințite Părinte Damaschin Dorneanul,

Preavenerabili membri ai Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților,

Hristos a înviat !

Rostul pentru care Dumnezeu ne-a adus pe lume și ne-a înzestrat cu chipul Său este acela de a ne împlini umanul și a ajunge la asemănarea cu El. În drumul vieții noastre pământești suntem loviți de griji, de nevoi, de boli și de problemele cotidiene care ne împresoară. Dumnezeu le-a îngăduit pentru încercarea noastră și pentru mântuirea noastră, însă ajutorul și binecuvântarea cerească nu contenesc să ne fie scut de apărare.

După îndemnul Sfântului Apostol Pavel, care îi mărturisea ucenicului său Timotei că „lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptății, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, și nu numai mie, ci și tuturor celor ce au iubit arătarea Lui” (II Timotei 4, 7-8), răposatul în Domnul, vrednicul de pomenire arhiepiscop Pimen, a fost un neostenit luptător pentru dobândirea vieții celei întru Dumnezeu și pentru slava Bisericii drept măritoare pe care a slujit-o cu devotament. Chipul lui Dumnezeu sădit într-însul a fost mereu actualizat și potențat în încercările vieții sale cele pământești și în grija pe care a arătat-o permanent față de semenii săi. Dar iată că Dumnezeu i-a dăruit viața cea fără de moarte, rânduindu-l în cămările cele cerești.

Dumnezeu să răsplătească ostenelile răposatului în Domnul și să-l odihnească în pace!

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Cu frățești condoleanțe pentru eparhia îndoliată,

+Lucian,

Episcopul Caransebeșului