Centrele de zi, de educație și de îngrijire ale Episcopiei Caransebeșului deschid porțile pentru noi beneficiari

20 May 2020 Off By Pavel Canea
Centrele de zi, de educație și de îngrijire ale Episcopiei Caransebeșului deschid porțile pentru noi beneficiari

Începând de miercuri, 20 mai, Complexul de Servicii Sociale „Sfȃntul Vasile cel Mare” al Episcopiei Caransebeșului a început înscrierile pentru anul școlar 2020-2021 la cele trei centre de zi din cadrul acestuia: Centrul de Educaţie şi Îngrijire „Sfântul Vasile cel Mare”, Centrul de Zi pentru Copii „Sfântul Ierarh Nicolae” și Centrul de Zi pentru Copii „Sfântul Stelian”.

Pentru înscrieri și alte detalii se pot apela numerele de telefon 0723750574, 0720161673, 0721897377 sau adresa de mail: liviubojin@yahoo.com

Scopul serviciilor sociale este de a ajuta la prevenirea abandonului şi instituţionalizării copiilor, prin asigurarea, pe timpul zilei a unor activităţi de îngrijire, educaţie, recreere–socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă, orientare şcolară, cât şi a unor activităţi de sprijin, consiliere şi educare pentru părinţii sau reprezentanţii legali, precum şi pentru alte persoane care au în îngrijire copii. În vederea atingerii scopului propus, activitatea se desfășoară de luni până vineri în toate cele trei centre.

Centrul de educație și îngrijire „Sfântul Vasile cel Mare” dispune de 25 de beneficiari, cu vârsta cuprinsă între 0 și 3 ani și vine în sprijinul părinţilor care nu au resursele materiale sau umane pentru a menţine copiii în mediul familial, astfel încât aceştia să reuşească să îşi găsească un loc de muncă. Programul de funcţionare al centrului este de luni până vineri, în intervalul orar 7,30 – 16,30.

Centrul de Zi pentru Copii „Sfântul Ierarh Nicolae” a dispus, până în prezent, de peste 100 de beneficiari, Copii cu vârste cuprinse între 6-11 ani de pe raza municipiului Caransebeş, care provin din medii sociale defavorizate: familii mono-parentale, familii cu dificultăţi socio-economice, precum şi din familii ce nu pot oferi supraveghere copiilor pe timpul zilei. Programul de funcționare al Centrului de zi pentru copii  este de luni până vineri în intervalul orar 11.00/12:00 – 16:20.

Centrul de zi pentru copii „Sfântul Stelian”, al cărui obiectiv principal este acela de a promova dreptul copilului de a creşte în mediul său familial, asigură celor 50 de beneficiari îngrijire, hrană, educaţie, consiliere şi orientare şcolară şi profesională, recreere – socializare, educaţie pentru sănătate şi sprijinirea familiei de a-şi exercita responsabilităţile parentale, prevenirea abandonului familial şi şcolar. Programul de funcționare al Centrului de zi pentru copii „Sfântul Stelian” este de luni până vineri în intervalul orar 11.00/12:00 – 16:20.

Prin activitatea celor trei centre de zi, Biserica desfășoară o amplă lucrare filantropică, implicându-se nu doar în consilierea duhovnicească din punct de vedere religios a credincioșilor săi, ci și în consiliere familială, prin sprijinul material și emoțional acordat  în creșterea și educarea copiilor în spiritul dragostei față de Dumnezeu, de familie și de aproapele.