„Mâinile bucuriei” pentru bătrânii din Reșița

6 April 2020 Off By Herea Darius
„Mâinile bucuriei” pentru bătrânii din Reșița

O nouă săptămână a campaniei umanitare „Mâinile bucuriei”, inițiată de către Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, se desfășoară la Reșița, în scopul ajutorării persoanelor vârstnice ale reședinței de județ.

Începută în data de 16 martie, campania a avut ca scop inițial sprijinirea bătrânilor de pe raza municipiului Reșița în ceea ce privește realizarea cumpărăturilor produselor alimentare și a celor farmaceutice, pentru ca astfel, voluntarii punându-se la dispoziția vârstnicilor, să îi ocrotească pe aceștia cât mai mult de expunerea la locuri publice aglomerate și, prin urmare, să îi ajute să evite riscul de a fi infestați cu noul Coronavirus care, pentru viața lor, ar putea fi fatal. Cei sprijiniți în asigurarea bunurilor care acoperă necesitățile de bază și medicale sunt 32 de persoane în vârstă.

În săptămânile care au urmat celei inițiatice, organizatorii campaniei au dezvoltat o nouă ramură de acțiune a acestei acțiuni umanitare, datorită contactării problemelor și solicitărilor venite din partea vârstnicilor și a persoanelor care, în această perioadă, trec printr-o situație de criză datorită suspendării activității la locul de muncă sau întreruperea beneficierii de anumite servicii sociale prin care acestora li se asigurau, regulat, porții de mâncare. Astfel, făcând apel la sensibilitatea, solidaritatea și implicarea oamenilor, prin intermediul rețelelor de socializare și al mass-mediei, voluntarii au reușit să strângă, din partea donatorilor, o sumă de bani cu ajutorul căreia unui număr de 43 de beneficiari li s-au oferit câte o masă caldă de 7 ori în ultimele două săptămâni.

Prin grija Bisericii și prin contribuția donatorilor, în perioada 31 martie – 7 aprilie, s-au distribuit un număr de 234 porții de mâncare, în valoare de 3.260 lei și s-au cumpărat alimente în valoare de 1.664 lei pentru o mare parte dintre beneficiari.

Prin intermediul paginii de facebook a organizației de tineret a Episcopiei Caransebeșului, ATOR Banatul de Munte, voluntarii au adresat un apel reșițenilor și acelor oameni care doresc să sprijine activitatea și să realizeze binele în aceste vremuri, povestind despre situațiile prin care acești oameni greu încercați trec și rugând și îndemnând la solidaritate prin faptul de a dona fie alimente, fie câte o sumă de bani pentru ca această campanie să poată fi desfășurată în continuare, iar de pe urma ei să continue să beneficieze acele persoane și acei vârstnici care se află în nevoia de a fi sprijiniți pentru ieși cu bine, în sănătate și în siguranță din această perioadă delicată și să se reașeze pe picioarele lor.

Pe lângă partea de pregătire și de instruire referitoare la organizare, la măsurile de protecție și de igienizare la care sunt supuși voluntarii asociației, necesar de menționat este și pregătirea sufletească pe care aceștia o urmează și o respectă în aceste săptămâni. Realizând starea de criză generală prin care întreaga omenire trece și cu care ei iau contact, întâlnindu-se cu felurite probleme și situații de viață extrem de triste ale oamenilor pe care îi întâlnesc, este important ca voluntarii să rețină și să înțeleagă faptul că trebuie să rămână echilibrați și ancorați în izvorul liniștii și al nădejdii, care este rugăciunea. Unind implicarea în ajutorarea aproapelui cu rugăciunea pentru binele celui întâlnit, tinerii au nădejdea că Dumnezeu va asculta glasul rugăciunilor și că va binecuvânta în continuare această lucrare de pe urma căreia beneficiază aceste persoane aflate în mari nevoi.

Campania umanitară „Mâinile bucuriei” se desfășoară cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, având ca parteneri Primăria Reșița, prin Direcția de Asistență Socială, Inspectoratul Județean de Jandarmi Caraș-Severin, Crucea Roșie, Asociația Guerrilla MC România, Liga Studenților Universității „Eftimie Murgu” din Reșița, precum și conducerile unor restaurante din Reșița care, alături de cei enumerați, se implică în această activitate prin oferirea de alimente și prepararea meselor calde pentru beneficiarii acțiunii.

Campania umanitară „Mâinile bucuriei” va continua să se desfășoare în Municipiul Reșița atâta timp cât situația, nevoile și solicitările din partea vârstnicilor și a persoanelor aflate în nevoi, cercetate de către organizatori, o vor impune.

Cei care doresc să sprijine activitatea desfășurată prin intermediul acestei campanii umanitare, o pot face fie prin donații în bani în contul Asociației Centrul de Tineret Moniom (IBAN: RO87BTRLRONCRT0270766801, Banca Transilvania, Asociația „Centrul de Tineret Moniom”, CUI: 33907287), donații în bani la oricare dintre voluntarii campaniei, fie prin donarea de produse alimentare, medicamente și obiecte igienico-sanitare.