Înnoire și binecuvântare în Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din Bocșa-Vasiova
11 May 2026
În ultimii ani s-a lucrat la înfrumusețarea bisericii Parohiei „Naşterea Maicii Domnului” Bocșa-Vasiova din Protopopiatul Reșița, iar în duminica a 5-a după Paști, dar și ziua de cinstire a Sfântului Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova, aceste lucrări au fost binecuvântate. Lucrările au cuprins în special restaurarea picturii din exterior, dar și din interiorul acestei biserici. Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a mers în această comunitate și a săvârșit slujba de sfințire, după care a oficiat Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. Au participat autorități locale și foarte mulți credincioși din întreg orașul Bocșa.
Pentru această realizare, părintele paroh Daniel Crecan dimpreună cu ctitorii și binefăcătorii au primit diplome de recunoștință. Întrucât a fost sărbătoarea Sfântului Calistrat, Părintele Episcop l-a numit ocrotitorul acestei biserici, astfel, acest sfânt locaș a devenit primul din Patriarhia Română care îl are ca și ocrotitor pe acest sfânt cuvios, canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința sa din 11-12 iulie 2024 și care are sfintele moaște la Mănăstirea Vasiova din județul Caraș-Severin.
„Ne-am bucurat foarte mult că această biserică veche s-a înnoit, s-a împodobit, s-a înfrumusţat și de aceea am socotit ca iată, chiar de ziua Sfântului Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova, să venim aici la Parohia Bocşa Vasiova și să dăm acestei biserici preafrumoase un al 2-lea hram. Foarte mulți credincioși s-au implicat în împodobirea și înfrumusețarea acestei biserici, au contribuit cu sume importante de bani, chiar dacă aici avem o comunitate redusă din punct de vedere numeric, dar credincioșii inimoși au dat din puținul lor și iată lucrurile s-au conturat și biserica s-a înfrumusețat. Ne bucurăm, de asemenea, că biserica de aici a fost împodobită cu foarte mulți credincioși. Astăzi, părintele paroh chiar spunea că așa de mulți credincioși nu au fost nici în ziua de Paști la biserică. Așadar, ne bucurăm că pe lângă înfrumusețarea bisericii de zid, vedem aici o comunitate vie, vedem cum biserica din sufletele credincioșilor înflorește și este foarte frumoasă”, a afirmat Preasfințitul Lucian.
Preasfințitul Lucian a primit la final un epitrahil și un omofor, precum și o icoană cu Sfântul Calistrat din partea comunității. În cadrul proiectului eparhial pliat pe anul omagial al pastorației familiei creștine, două familii din această comunitate au fost evidențiate și au primit mai multe daruri.
„Îl rugăm pe Mântuitorul Hristos să ne ajute ca pe mai departe să propovăduim cuvântul Evangheliei și să ne deschidem întotdeauna larg porțile sufletului ca să intre înlăuntrul nostru cuvântul lui Dumnezeu, care are putere multă. Femeia samarineancă, dintr-o femeie simplă, o femeie păcătoasă, a devenit o mărturisitoare a Evangheliei și propovăduitoare a Mântuitorului Hristos și mai apoi muceniță. Și noi ar fi bine să ne deschidem sufletul și inima și să vorbim cu Mântuitorul Hristos, Care întotdeauna stă la ușa sufletului nostru și bate. Să deschidem poarta sufletului ca să intre Mântuitorul Hristos să ne vorbească, să ne binecuvinteze și să ne dăruiască iertare de păcate, căci cuvântul lui Dumnezeu poate să ne schimbe. Femeia samarineancă și-a schimbat viața după ce L-a întâlnit pe Mântuitorul Hristos. Și noi suntem chemați să ne schimbăm viața și să conlucrăm cu harul Duhului Sfânt, astfel încât să putem fi aici credincioși devotați ai Bisericii și dincolo cetățeni ai Raiului”, a mai spus Părintele Episcop.
Biserica din Parohia „Naşterea Maicii Domnului” Bocșa-Vasiova a fost construită din piatră și cărămidă în anul 1763, acoperită cu tablă galvanizată; turnul e din piatră și cărămidă acoperit cu tablă de cupru, pardoseala din mozaic, bolta din lemn, iconostasul sculptat din lemn. Biserica are planul în formă de cruce. Prima pictură a fost făcută în 1897 de Filip Matei, iar a doua și actuala pictură în frescă a fost efectuată de Gheorghe Vânătoru și Traian Crisbășanu în 1958-1959; pictura exterioară a fost executată de Eremia Profeta în 1975-1976.

