Preasfințitul Părinte Lucian a sfințit biserica Filiei Bărbosu

13 November 2022 Off By Pavel Canea
Preasfințitul Părinte Lucian a sfințit biserica Filiei Bărbosu

Între anii 2019-2022, Biserica din Filia Bărbosu aparținătoare Parohiei Ramna-Protopopiatul Reșița a fost renovată în totalitate întrucât se afla într-o stare avansată de degradare. Ea a fost construită în anul 1828 din piatră și cărămidă. Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a mers sâmbătă, 12 noiembrie, pentru a binecuvânta sfântul locaș în urma lucrărilor efectuate.

Ierarhul alături de un sobor de preoți și diaconi a săvârșit slujba de târnosire și a sfințit 2 clopote ce vor fi montate la această biserică. În continuare Părintele Episcop a oficiat Sfânta Liturghie la care au participat foarte mulți credincioși din localitate, din comună, dar și mulți fii ai satului ce locuiesc în alte zone și au venit pentru a participa la acest moment important din viața comunității.

Părintelui paroh George Adrian Moteca, precum și tuturor celor ce s-au implicat în restaurarea și înfrumusețarea bisericii, Preasfințitul Părinte Lucian le-a acordat diplome de recunoștință. Doamnei primar Magdalena Ciurea, a comunei Ramna, Părintele Episcop i-a conferit Ordinul eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea”,  clasa a doua pentru mireni.

„Satul Bărbosu este foarte mic la ora actuală, mai sunt 27 de credincioși aici. Biserica a fost părăsită o vreme, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, cu sprijinul Primăriei Ramna și cu implicarea directă a părintelui paroh Adrian Moteca, în ultimii ani s-a lucrat foarte mult pentru restaurarea acestei biserici. Puținii credincioși s-au adunat de dimineață în avlia bisericii și ne-au întâmpinat, dar pe parcurs târnosirii și în timpul Sfintei Liturghii au venit foarte mulți credincioși, fii și fiice ai acestui sat, oameni veniți din Reșița, Timișoara, Arad, Lugoj, pentru că la începutul secolului al 20-lea aici la Bărbosu erau peste 800 de oameni. Satul treptat s-a depopulat, biserica a fost părăsită, dar astăzi a fost un mare praznic, mulți fii ai satului au venit din toate colțurile Banatului să-și vadă «Betleemul» lor”, a subliniat Părintele Episcop.

„Biserica s-a sfințit și chiar dacă mai sunt puțini oameni stabili aici, chiar dacă vedem în jurul nostru case abandonate și case într-o stare avansată de degradare, totuși astăzi a fost un mare praznic, biserica a înviat, această mireasă a lui Hristos s-a înnoit și s-a înfrumusețat. Părintele paroh va săvârși aici cel puțin o Sfântă Liturghie pe lună și alte servicii religioase, astfel încât de acum înainte candela rugăciunii și candela slujirii să nu se stingă în această comunitate, în acest sat, un sat mic părăsit de oameni, dar niciodată părăsit și uitat de Dumnezeu”, a mai spus ierarhul.

Biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din Filia Bărbosu construită în anul 1828 a fost acoperită cu tablă în 1893, iar în 2010 s-a refăcut acoperișul. Între anii 2019-2022 au fost renovate până la cărămidă zidurile exterioare și interioare ale bisericii, pardoseala s-a placat cu gresie, s-a rezidit Sfânta Masă și s-a placat cu marmură, iar iconostasul din zid a fost pictat în tehnica tempera de către pictorii Doru Crețu și Oana Molcuți.