Momente de aleasă bucurie duhovnicească pentru elevii Colegiului Național „Traian Lalescu” din Reșița

18 December 2022 Off By Pavel Canea
Momente de aleasă bucurie duhovnicească pentru elevii Colegiului Național „Traian Lalescu” din Reșița

Joi, 15 decembrie, în capela Colegiului Național Traian Lalescu din Reșița, elevii claselor pregătitoare ai prestigiosului colegiu, au participat la Sfânta Liturghie, care a fost oficiată de părintele inspector Nicolae Chiosa, alături de părintele Damaschin Tătaru. Aceștia au fost însoțiți de cei trei profesori de religie ai școlii, de doamnele învățătoare și de elevii clasei a IX-a B. Cântarea la strană a fost susținută de către domnul profesor Adrian Nicolae Păunescu. Bucuria elevilor din clasele pregătitoare a fost deplină, deoarece aproape toți s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

După ce, pe parcursul primelor luni de școală din viețile lor, elevii s-au familiarizat cu mediul școlar, au legat prietenii frumoase, s-au jucat împreună, au colorat, au ascultat cele mai frumoase povești, au învățat noțiuni introductive despre Biserica creștină, sfinți și Domnul Hristos, au cântat colinde, acum s-au întâlnit, în cadrul Sfintei Liturghii, cu Hristos Însuși. A fost momentul de maximă intensitate din viețile lor de școlari de până acum și va rămâne una dintre cele mai frumoase amintiri. (Prof. Bereczki Alexandru)