Binecuvântare arhierească în cartierul Balta Sărată din Caransebeș

15 January 2023 Off By Pavel Canea
Binecuvântare arhierească în cartierul Balta Sărată din Caransebeș

În duminica a 29-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului s-a rugat împreună cu preoții și credincioșii Parohiei „Schimbarea la Faţă şi Sfântul Ierarh Nicolae” din Caransebeş. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Au participat la sfânta slujbă credincioși din cartierul Balta Sărată, dar și din întreg municipiul de pe Timiș și Sebeș. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

„Nu am mai slujit aici din anul 2016, de aceea am socotit ca la începutul anului 2023 să venim și să fim împreună cu această comunitate. Ne-a bucurat foarte mult la Sfânta Liturghie de prezența multor credincioși și pentru faptul că un număr mare dintre ei, printre care copii și tineri, s-au împărtășit cu Sfintele Taine. I-am îndemnat pe cei prezenți la Sfânta Liturghie să meargă în fiecare duminică și sărbătoare la biserică și să cultive floarea recunoștinței, virtutea recunoștinței, pentru că această virtute este o floare din ce în ce mai rară în grădina virtuților duhovnicești. Oamenii uită să-i mulțumească lui Dumnezeu atunci când primesc o binefacere din partea Lui, mulțumesc doar atunci când își aduc aminte”, a afirmat ierarhul la final.

„Noi trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu în toată vremea și în tot ceasul pentru că «toată darea cea bună și tot darul cel desăvârșit de sus este», pogorând de la Părintele luminilor. Trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu în fiecare clipă pentru darul vieții, pentru darul sănătății și trebuie să-L rugăm insistent să ne miluiască. Să spunem în fiecare clipă împreună cu cei 10 leproși: «Iisuse fie-Ți milă de noi». Întotdeauna să alergăm la biserică, să ne plecăm genunchii și să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru toate, ca să primim dezlegare și binecuvântare și să auzim glasul Domnului care ne spune: «credința ta te-a mântuit, mergi în pace»”, a mai adăugat Părintele Episcop.

Fiind 15 ianuarie, „Ziua Culturii Naționale”, la finalul Sfintei Liturghii un grup de copii de la Clubul Elevilor din oraș, cu care parohia are o frumoasă colaborare, au susținut un program cultural-artistic din mai multe cântece și poezii de Mihai Eminescu.

Piatra de temelie a Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din cartierul caransebeșean Balta Sărată a fost pusă în anul 1995, de către episcopul Caransebeșului, Emilian Birdaş. Construcţia bisericii a fost demarată în anul 2005 şi suportată financiar de familia Cosma. Sfântul locaș este construit din bârne de lemn cu lambriuri, pe o fundaţie din beton. Este în formă de cruce, cu un pridvor exterior, o boltă interioară, un mic pod la intrare, iar deasupra intrării biserica este prevăzută cu un turn de 11m. Clopotniţa este în afara bisericii şi are un clopot de 100 kg. Iconostasul bisericii este din lemn de stejar-natur, realizat de meşteri din Moldova. Pictura iconostasului a fost făcută de un teolog din Sibiu şi este dispusă în trei registre. Biserica a fost sfinţită în 30 iulie 2006 de către Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian.