Începutul timid al unei necesare lucrări

7 March 2023 Off By Herea Darius
 Începutul timid al unei necesare lucrări

Cu bucurie și entuziasm, facem cunoscut începutul  activităților catehetice, organizate și permanente, pentru copii și tinerii Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” a cartierului caransebeșean Pipirig.

După ce de-a lungul timpului, doar la marile sărbători au fost organizate activități artistice, de interpretare a cântului religios, de acum, parohia noastră, beneficiind de ajutorul dnei. prof. Seracin Raluca Ioana, dascăl creștin implicat și dedicat, a purces la închegarea unei grupe catehetice destinată copiilor și tinerilor, nădejde a viitorului parohiei.

Până la identificarea unui sediu, întâlnirile au loc, săptămânal, în biserica parohială. Printre activitățile propuse, amintim: ateliere de creație; scenete având conținut religios și patriotic; excursii și pelerinaje; jocuri și ieșiri în aer liber; susținerea unor recitaluri de poezie, interpretarea de pricesne și cântece; participare la concursuri, procesiuni, întruniri și festivaluri; discuții; vizionări de filme religioase și educative; cateheze susținute de preoți; întâlniri cu invitați; debriefing; ateliere de povești; autocunoaștere; respectarea mediului înconjurător etc.

Se dorește creșterea și integrarea reală în biserică, prin cunoaștere și trăire autentică, oferind alternativă generoasei oferte de „pierdere a timpului” ce vine prin supratehnolicizarea incitatoare a simțurilor și așa-zisa educație (informare/formare) oferită de societatea hedonistă, la vârsta frăgezimii ființei umane, în care deprinderile formează sedimentat personalitatea. Adevărata provocare o constituie păstrarea interesului, astfel de preocupări fiind considerate de majoritatea copiilor și tinerilor, și ei fii ai Bisericii prin Botez, plictisitoare, depășite, retrograde.

Duminică 5 martie, copii și tinerii primei grupe catehetice au participat la Sfânta Liturghie, s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului și, după otpust, au susținut un miniconcert, urând prin cânt, toate cele bune, mamelor și femeilor din biserică. Mărțișoarele, pe care cu multă dragoste le-au confecționat în cadrul întâlnirilor, le-au oferit, apoi, ca dar de mulțumire și cinstire. (Pr. Cristian Mokesch)