Prima săptămână din Postul Mare la Catedrala Episcopală din Caransebeș

3 March 2023 Off By Pavel Canea
Prima săptămână din Postul Mare la Catedrala Episcopală din Caransebeș

În fiecare zi de luni până joi, în această primă săptămână din Sfântul și Marele Post al Paștilor, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârșit alături de un sobor de preoți și diaconi, slujbele rânduite în această perioadă, la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș,

În aceste prime 4 zile, ierarhul a săvârșit Slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia a fost citit Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. De asemenea, pe lângă Pavecernița Mare, începând cu ora 22:00, chiriarhul, alături de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat și slujba Miezonopticii și a Utreniei, prin care a îndemnat credincioșii să privegheze neîncetat. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. La sfintele slujbe, au participat și elevii Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, alături de părinții profesori, dar și numeroși credincioși, ce au venit în această săptămână de pocăință pentru a intensifica rugăciunea.

„În săptămâna Canonului suntem chemați cu toții la pocăință, la umilință, la smerita cugetare și bineînțeles la mărturisirea păcatelor și împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos. Postul Mare este într-adevăr foame și sete după Dumnezeu și cu cât înaintăm în această perioadă a Postului Mare, cu atât mai mult ne dăm seama că suntem mai aproape de Dumnezeu și mai departe de lumea aceasta și mai ales de păcatele veacului acestuia. Cu nerăbdare așteptăm să ne împărtășim cu Sfintele Taine la cele 3 Sfinte Liturghii, Liturghii pe care le săvârșim doar în această perioadă a Postului Mare, pentru că doar în Postul Mare săvârșim toate cele 3 Sfinte Liturghii, Liturghia darurilor înainte sfințite pusă pe seama Sfântului Grigorie Dialogul, Liturghia Sfântului Ioan în fiecare sâmbătă și bineînțeles în fiecare duminică, mai puțin în duminica floriilor, săvârșim Liturghia Sfântului Vasile cel Mare”, a explicat Preasfințitul Lucian.

„Și aici la Caransebeș a sosit primăvara duhovnicească prin acest post al bucuriei, post al întâlnirii noastre cu Hristos Cel răstignit și înviat. Am strigat împreună cu Sfântul Andrei Criteanul: «Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!», am rostit rugăciunea de pocăință și umilință împreună cu Sfântul Efrem Sirul și totodată la Canonul de pocăință am meditat la viața Sfintei Maria Egipteanca, care într-adevăr ne propune și nouă o viață austeră, de asceză, o viață de renunțare la păcate, la patimi și fărădelegi, o viață trăită exclusiv în Hristos și pentru Hristos”, a mai spus Părintele Episcop.  

Tot la Catedrala Episcopală din Caransebeș, Preasfințitul Părinte Lucian va oficia vineri Sfânta Liturghie a darurilor înainte sfințite, începând cu ora 16:00. În sâmbăta Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, ierarhul va săvârși Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, precum și Slujba Parastasului, iar în prima duminică din post, Duminica Ortodoxiei, va oficia Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, precum și procesiunea cu sfintele icoane.