Mănăstirea Pantocrator și-a serbat hramul

30 April 2023 Off By Herea Darius
Mănăstirea Pantocrator și-a serbat hramul

Mitropolitul Georgios de Kitros, Katerini și Platamonas (Grecia) a oficiat duminică liturghia la hramul Mănăstirii Pantocrator din Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, ocazie cu care le-a adresat românilor invitația la pelerinaj în Grecia.

Ierarhului grec i-au fost alături în slujire șapte episcopi români: Episcopul Lucian al Caransebeșului, Episcopul Vincențiu al Sloboziei și Călărașilor, Episcopul Galaction al Alexandriei și Teleormanului, Episcopul Visarion al Tulcii, Episcopul Nestor al Devei și Hunedoarei, Episcopul Ieronim al Daciei Felix și Episcopul vicar Benedict Bistrițeanul al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Vizita Mitropolitului de Platamonas a fost prilejuită de aducerea mai multor odoare importante din Grecia, pe care credincioșii le-au putut cinsti alături de moaștele Sf. Maria Magdalena din patrimoniul obștii teleormănene: capul Sf. Ap. Toma de la Mănăstirea „Sf. Ioan Evanghelistul” din Insula Patmos, mâna dreaptă a Sf. M. Mc. Ecaterina de la Katerini, Grecia, și Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Marea Meteoră.

„Când au venit sfintele femei mironosițe spre mormânt, spune Evanghelia, era încă întuneric. Cu întuneric în inimă și prin întunericul de afară, femeile purtătoare de mir abia îndrăzneau să se apropie de mormântul lui Hristos”, a spus, în cuvântul de învățătură, Mitropolitul Georgios de Kitros, Katerini și Platamonas.

„Dar, din fericire, Soarele Dreptății răsărise din mormânt. Și pentru noi a răsărit Soarele Dreptății. În troparele Bisericii noastre spunem că Hristos a înviat ca un soare din mormânt, fiindcă cel mai mare răsărit este Învierea lui Hristos, care ne anunță că întunericul iadului și al morții s-au risipit și, de aici înainte, avem nădejdea învierii și a vieții veșnice.”

„Cu cât ne înfricoșează, așadar, întunericul morții, cu atât mai mult ne întărește și ne mângâie Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Condiția este să credem în Învierea Lui”, a adăugat părintele mitropolit.

Invitație la pelerinaj în Grecia

La sfârșitul liturghiei, Mitropolitul Giorgios a amintit că mâna Sf. M. Mc. Ecaterina a fost adusă spre închinare pentru hram din Katerini, o zonă foarte frecventată de românii care își fac vacanța la mare.

Dar „Grecia nu e numai soare și mare, ci este și un adânc loc duhovnicesc unde sunt sfinții noștri. Vă așteptăm întotdeauna cu multă bucurie!” a spus mitropolitul.

Înaltpreasfinția Sa a încheiat în limba română: „Mulțumim. Hristos a înviat!

Credința, punte între popoarele grec și român

„Relația Mănăstirii din Patmos cu Biserica și poporul român sunt strânse, așa cum este atestat încă din vechime, dovadă fiind manuscrisele care se păstrează în biblioteca mănăstirii noastre”, monahul care a însoțit, împreună cu o delegație a Mănăstirii Patomos, capul Sfântului Apostol Toma adus spre închinare la mănăstirea teleormăneană.

„Epoca binecuvântată a înfrățirii Patmosului cu România este reînviată astăzi, spre slava lui Dumnezeu și a sfinților Săi.”

„Mulți cetățeni ai Insulei Patmos au locuit în România, având o bogată activitate negustorească. Biserica și statul român au avut o contribuție importantă în sprijinul mănăstirii noastre, al mănăstirii de maici «Izvorul Tămăduirii» și al Școlii Ecleziastice din Patmos.”

„De altfel, a existat și un metoc al mănăstirii noastre, în eparhia Muscelului și în zona Carpaților”, a mai spus reprezentantul Arhimandritului Chiril, starețul mănăstirii de pe insula Sfântului Evanghelist Ioan. El a mai precizat că racla în care se păstrează capul Sf. Ap. Toma a fost făcută la Iași în 1817, în timpul domnitorului Alexandru Scarlat.

Credincioșii, podoaba Bisericii

„Noi ne aflăm în comuniune de rugăciune în Biserica lui Iisus Hristos întotdeauna, dar mai ales cu prilejul unor astfel de sărbători” a spus Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului.

Preasfinția Sa a mulțumit Părintelui Patriarh Daniel și Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, precum și Arhiepiscopului Ieronim al Atenei pentru binecuvântarea oferită în scopul aducerii odoarelor din Grecia la hramul Mănăstirii Pantocrator.

Ierarhul le-a mulțumit și tuturor participanților la slujbă: „Cununa credincioșilor este podoaba cea mai de preț a unei Biserici”, a spus Preasfințitul Părinte Galaction.

Arhim. Sebastian Serdaru, Starețul Mănăstirii Pantocrator, a adresat mulțumiri tuturor celor de care a depins buna organizare a sărbătorii și în special obștii Mănăstirii Pantocrator.


Biserica mare a Mănăstirii Pantocrator este pusă sub ocrotirea Sf. Ev. Ioan și a Sfintelor Femei Mironosițe. Mănăstirea mai are un paraclis dedicat Sfintei Maria Magdalena, iar hramul Altarului de vară este „Schimbarea la Față a Domnului”. (www.basilica.ro)