Premierea Concursului Național Catehetic al Patriarhiei Române, în Eparhia Caransebeșului

13 May 2023 Off By Herea Darius
Premierea Concursului Național Catehetic al Patriarhiei Române, în Eparhia Caransebeșului

Vineri, 12 mai, Sala de festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu” a Episcopiei Caransebeșului a găzduit premierea Concursului Național Catehetic al Patriarhiei Române, „Tinerii și vârstnicii să laude Numele Domnului”, etapa eparhială.

La evenimentul festiv au fost prezenți reprezentanții unui număr de 11 grupuri catehetice din cele patru protopopiate ale eparhiei, participante la acest proiect tematic și a căror activitate consistentă a fost premiată și la etapa pe protopopiat a acestui concurs. Totodată, printre invitații speciali ai acestui moment s-au numărat domnul Petru Belciu, inspector școlar general adjunct, părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier în cadrul Sectorului Cultural al episcopiei, precum și părintele Nicolae Chiosa, inspector școlar pentru disciplina de religie.

În cadrul festivității, cei 35 de copii și tineri reprezentanți ai grupelor catehetice au avut ocazia, pe parcursul evenimentului, să asiste la o împletire frumoasă de momente artistice, prezentare de portofolii și eseuri înscrise la proiect, precum și materiale video realizate, care au sintetizat activitatea proiectului, la nivel eparhial, din fiecare centru catehetic. Astfel, festivitatea a debutat cu un recital de pricesne, susținut de către Corul „Floralia” al Parohiei „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Caransebeș, urmat de o scurtă trecere în revistă a proiectului, a specificului acestuia, precum și a rezultatelor, la nivelul Eparhiei Caransebeșului, prezentate de către părintele Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de Tineret. În continuarea evenimentului, toți cei prezenți au vizionat un material video de prezentare a proiectului, la nivel eparhial, care a cuprins imagini de la activitățile tuturor celor 11 grupuri prezente. Ulterior acestui moment, tineri reprezentanți ai 5 dintre cele mai active grupe catehetice înscrise în proiect au avut ocazia să povestească, în fața publicului, despre felul în care și-au însușit acest proiect și au reușit să realizeze un portofoliu bogat a cărui principală realizare a fost unirea copiilor, tinerilor și vârstnicilor în trei mari scopuri – apropierea celor mici de vârstnici și învățarea îngrijirii și aprecierii lor, precum și apropierea, împreună, de Hristos și de Biserică.

În cea de-a doua parte a evenimentului, tânăra Iustina Chereș a interpretat la pian piesa „Experience” a cunoscutului Ludovico Einaudi, care a făcut trecerea spre ultimul moment important al zilei – premierea grupurilor participante la proiect. Astfel, la nivelul Eparhiei Caransebeșului, în cadrul proiectului „Tinerii și vârstnicii să laude Numele Domnului”, au fost acordate 5 mențiuni, obținute de către Parohiile: „Sf. Ap. Petru și Pavel” Reșița, „Înălțarea Domnului” Potoc, „Nașterea Maicii Domnului” Greoni, „Sf. Pr. Ilie Tesviteanul” Oravița și „Înălțarea Domnului” Bozovici; trei premii pentru locul al treilea, obținute de Parohia „Pogorârea Sf. Duh” Măureni, Parohia „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” Moniom și de Liceul Bănățean Oțelu Roșu; două premii pentru locul al doilea, obținute de către Parohiile „Adormirea Maicii Domnului” Oravița și „Sf. M. Mc. Gheorghe” Moldova Nouă.

Premiul întâi a fost câștigat de către Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Reșița Montană, pentru cel mai amplu portofoliu și cea mai diversificată activitate, organizată în cadrul acestui proiect. Reprezentanții Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Reșița Montană, coordonați de către părintele Horia Mailat, vor reprezenta Eparhia Caransebeșului la festivitatea de premiere de la Catedrala Patriarhală din București, din data de 21 mai.

„La nivelul eparhiei noastre, ne-am bucurat să constatăm un interes crescut din partea preoților, dar și a copiilor din grupele catehetice, lucru concretizat atât în numărul parohiilor participante, dar și în calitatea portofoliilor înscrise în concurs. Abordările celor care s-au înscris în concurs au fost foarte diverse și pline de originalitate, pentru că, pe lângă catehezele susținute de către preoți, în cadrul concursului s-au stabilit adevărate punți între generații, interacțiunea dintre copii și vârstnici generând emoție, bucurie și speranță. Fie că vorbim de creații literare, creații artistice, activități filantropice, povești de viață, ori de rugăciunea în comun, toate acestea au constituit contexte excelente de socializare între tineri și vârstnici, ceea ce a conferit concursului un puternic caracter de comuniune în Hristos, în numele iubirii milostive a lui Dumnezeu”, mărturisește părintele Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului.

În anul 2023, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, proiectul național catehetic al Patriarhiei Române a fost desfășurat în 32 de parohii, de la nivelul eparhiei, spre deosebire de anul precedent, când au fost implicate 23 de parohii.