Ziua Eroilor la Moldova Nouă

26 May 2023 Off By Herea Darius
Ziua Eroilor la Moldova Nouă

La Moldova Nouă ca în fiecare an, manifestările de Ziua Eroilor au avut loc în fața monumentului eroilor din parcul orașului după săvârșirea Sfintei Liturghii, unde preoții alături de credincioși au venit în alai purtând cu onoare un steag tricolor împodobit cu icoanele Sf Andrei, ocrotitorul României dar și cu Sf. M. Mc. Gheorghe ocrotitorul orașului Moldova Nouă, arătând prin aceasta că Biserica și Neamul au fost și sunt una.

Manifestările au debutat ca de fiecare dată cu intonarea imnului, iar apoi cu săvârșirea slujbei de pomenire a eroilor oficiată de către părintele Bogoliub Martinovici, protopop de Moldova Nouă dimpreună cu preoții din oraș: pr. Gheorghiță Băloi și pr. Remus Căta.

La finalul slujbei părintele protopop a punctat în cuvântul de învățătură, însemnătatea acestei zile în viața fiecărui cetățean arătând că: „noi, românii și toți locuitorii acestei minunate țări nu trebuie sa uităm de jertfa eroilor si să-i vedem ca pe niște exemple demne de urmat atât în vitejie cât și în credință”.
La aceste manifestări au participat oficialități locale și membrii celorlalte instituții din oraș, precum și profesorii liceului Tehnologic Clisura Dunării.

Amintirea istorică a fost evocată de prof. Andreea Claudia Boboescu care a subliniat următoarele: „Merită ca măcar o dată pe an să ne adunăm așa cum ne-am adunat astăzi și să-i mulțumim lui Dumnezeu prin rugăciune comună publică pentru că i-am avut pe eroi în istoria noastră. Putem spune fără a greși că suntem cu toții în asentiment cu Nicolae Iorga care zicea: «Nu numai ca eroismul nu se poate poruncii, dar e și cu neputință să-l răsplătești»”.

A urmat apoi depunerea de coroane la monumentul eroilor, unde Protopopiatul Ortodox Moldova Nouă prin preoții prezenți a adus o frumoasă coroană spre cinstea celor ce s-au sacrificat pentru Țară și Biserică. Prin această acțiune și orașul Moldova Nouă s-a alăturat României arătând cinste și prețuire eroilor noștri.