Pelerinajul bucuriei la Mănăstirea Poiana Mărului

20 June 2023 Off By Herea Darius
Pelerinajul bucuriei la Mănăstirea Poiana Mărului

La praznicul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, în locul în care curățirea inimii prin rugăciune se întâlnește cu aerul pur și măreția naturii, pelerini din întregul Banat de Munte, și nu numai, sunt invitați la hramul Mănăstirii de la Poiana Mărului.

Sărbătoarea debutează vineri, 23 iunie, începând cu ora 17, prin plecarea în procesiune cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Parohia Măru spre sfânta mănăstire.

La ora 18, Icoana Maicii Domnului va fi întâmpinată și purtată, în continuare, în procesiune spre așezământul monahal, unde, începând cu ora 19, în cursul întregii seri, vor fi săvârșite Slujba Vecerniei și Litiei, Taina Sfântului Maslu, Utrenia și rugăciuni de dezlegare.

A doua zi, sâmbătă, 24 iunie, în ziua în care este prăznuită Nașterea Înaintemergătorului Domnului Hristos, programul slujirilor debutează cu sfințirea apei, la ora 7, continuată de Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul. Începând cu ora 8,30, va fi întâmpinat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, care va săvârși, începând cu ora 9, alături de un sobor de preoți și diaconi, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

După comuniunea liturgică și euharistică, așezământul monahal invită credincioșii la comuniunea printr-o agapă frățească, hrănind și odihnind astfel și sufletul, dar și trupul.