„Tabăra din Inima Satului” la Măureni

15 August 2023 Off By Pavel Canea
„Tabăra din Inima Satului” la Măureni

Proiectul „Tabăra din Inima Satului” a ajuns și anul acesta în comunitatea din Măureni. Fiind la a 5-a ediție, acest program a devenit o tradiție și a adunat aproximativ 50 de copii și tineri care au avut parte, timp de 5 zile, de o altfel de vară. Participarea la rugăciunile de dimineața și de seară, prezența lor la atelierele taberei, unde li s-au oferit multe informații prin educația nonformală, au făcut din aceste zile, aproape o săptămână, de timp petrecut cu folos în formarea copiilor. De asemenea, apropierea de potir a cât mai multor copii și tineri, a fost finalitatea taberei și cel mai important scop. Din comunitate 17 tineri au fost voluntari pentru prietenii lor mai mici din tabără, fapt îmbucurător, pentru că există o continuitate a activității între generații.

„Au fost 5 zile petrecute la mine acasă, dar altfel, în aceste zile, mi-am luat din timpul meu de vacanță și mi l-am dedicat copiilor participanți. Aceștia au cea mai mare nevoie de noi, de toți voluntarii, de afecțiunea și dragostea oferită, sentimente de care ei sunt privați în mare parte. Mă bucur că am putut să îmi petrec timpul întru propovăduirea lui Hristos și nu în alte locuri”, – Andrada Lascu.

„În momentul când se desfășoară tabăra la Măureni este vorba de o binecuvântare. Aceasta se transmite de la Centrul de tineret, de la voluntari, de la părintele nostru și bineînțeles de la copilașii minunați care vin și participă în tabără, se transmite în tot ceea ce se întâmplă în zona noastră ca și dezvoltare, ca și bunul mers al comunității. Susțin din tot sufletul aceste tabere, aceste activități și la nivel de județ și mai ales în comunitatea noastră. Mă bucur și mulțumesc lui Dumnezeu că avem un centru viu, un centru de tineret, prin tinerii voluntari. Îmi doresc din tot sufletul ca această binecuvântare să aibă o consistență și o continuitate. Îl felicit pe părintele inspector Mihai Ciucur, pe părintele Aurel Radics care se roagă din tot sufletul pentru noi și pe părintele Sorin Belu. Așteptăm cu nerăbdare ca anul viitor să vină cu o tabără la fel de frumoasă. Sănătate tuturor și cu Dumnezeu în suflet!”, – Brian Filimon.

Următoarele tabere care se vor desfășura, prin acest proiect, la nivelul Episcopiei Caransebeșului, sunt: Tabăra din Inima Familiei Oravița (16-20 august), Tabăra din Inima Satului Valea Bolvașnița (17-21 august), Băuțar (18-22 august), Berliște (22-26 august), Marga (23-27 august) și Tabăra din Inima Familiei Caransebeș (5-9 septembrie). Proiectul se desfășoară cu binecuvântarea și implicarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, iar de activitățile acestor tabere, până la finalul verii, se vor bucura un număr de peste 600 copii și tineri.