Deschiderea anului școlar la Seminarul Teologic din Caransebeș

11 September 2023 Off By Pavel Canea
Deschiderea anului școlar la Seminarul Teologic din Caransebeș

La Seminarul Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, anul școlar 2023-2024 a început în biserica cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din incinta unității de învățământ teologic. Aici a fost săvârșită cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian o slujbă de Tedeum de către părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului, părintele Rusalin Isac, directorul Seminarului Teologic, alături de părintele duhovnic Zaharia Cocie și părintele profesor Vicențiu Românu, răspunsurile la strană fiind date de un grup de seminariști condus de părintele profesor Petru Paica.

Au luat parte la acest eveniment, profesorii, elevii, precum și părinții și alți însoțitori ai seminariștilor. După sfânta slujbă părintele profesor Vicențiu Românu a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la începutul anului şcolar, intitulat „Învățătura creștină – izvor de lumină și comuniune”.

În continuare părintele director Rusalin Isac le-a urat un cuvânt de bun venit elevilor de clasa a IX-a și de asemenea, i-a îndemnat pe toți elevii din cei patru ani de studiu, să fie cât mai responsabili față de programul educativ.

La final, părintele arhimandrit Casian a transmis cuvântul de binecuvântare al Părintelui Episcop Lucian la început de an școlar, în care a subliniat părinteasca purtare de grijă pentru Seminarul Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș. Episcopia Caransebeșului sprijină Seminarul Teologic, oferind elevilor mai multe burse de studiu, de merit și sociale.

„Cu ocazia deschiderii anului școlar la Seminarul din Caransebeș am adus gândul Părintelui Episcop Lucian și un îndemn întreit. Primul îndemn a fost către copii, care trebuie să înțeleagă că este necesar să-și cultive libertatea în responsabilitate și că autonomizarea de aici de la Seminar, pe care o vor învăța în aceste clipe a adolescenței lor, trebuie să țină neapărat cont de faptul că o libertate fără reguli, adică o libertate fără responsabilitate nu este una autentică. Pe de altă parte am transmis părinților necesitatea consolidării unui dialog permanent între părinți, Biserică și Școală, iar în felul acesta putem să aducem un plus de valoare în viața copiilor lor, mai mult decât atât în această etapă din viața copiilor lor se decontează modalitatea sau metodologia pe care părinții au folosit-o educându-i până în acest moment de viață. În al treilea rând am adresat un mesaj de încurajare, dar în același timp și de îndemn pentru părinții profesori, ce anume este esențial pentru un dascăl să-i învețe pe copii din ceea ce știe, dar mai important este pentru un dascăl să-i învețe pe copii din ceea ce el este”, a afirmat părintele consilier.  

Seminarul din Caransebeș înfiinţat de episcopul Ioan Popasu în anul 1876, a fost transformat, după 51 ani de existenţă, în Academie Teologică, funcţionând în această organizare până la reforma învăţământului din 1948. În anul 1955 a fost trecut la gradul de Seminar Teologic, funcţionând fără întrerupere până în prezent. De-a lungul timpului Seminarul din Caransebeş a format caractere, atât culturale, cât şi duhovniceşti, zeci de generaţii de tineri care au devenit slujitori ai Bisericii lui Hristos, dar și oameni de nădejde în diferitele ramuri de activitate ale societății.