Întrunirea lunară a Cercului pastoral-misionar Valea Bistrei

20 September 2023 Off By Herea Darius
Întrunirea lunară a Cercului pastoral-misionar Valea Bistrei

Marți, 19 septembrie, a avut loc în Parohia Măru din Protopopiatul Caransebeș, ședința lunară de lucru a preoților Cercului pastoral-misionar Valea Bistrei, aflați sub coordonarea părintelui Ioan Negrei de la Parohia Cireșa.

Întrunirea a debutat seara, la ora 19, cu săvârșirea rânduielii Rugăciunilor de seară. Din sobor au făcut parte părintele paroh Nicolae-Pavel Negrei, părintele prof. dr. Vidu-Marius Vasiloni de la Parohia Băuțarul Superior și părintele Adrian Socaci de la Parohia Bucova.

A urmat prezentarea referatului „Sfântul Roman Melodul (sec. VI-VII) – imnograful Bisericii Ortodoxe” susținut de părintele paroh Nicolae-Pavel Negrei. Cuviosul Părintele nostru Roman Melodul (cunoscut şi sub numele Romanos, de la grecul Ρομανοσ), un prolific scriitor de imnuri grec, s-a născut la Emesa (Hems), în Siria. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă este pe 1 octombrie, în aceeaşi zi cu Acoperământul Maicii Domnului. Este supranumit şi Roman Melodul, făcătorul de condace, fiind considerat patronul cântăreţilor bisericeşti. Potrivit tradiţiei, Sfântul Roman Melodul este cel care a alcătuit primele condace. Cel mai cunoscut condac compus de Cuviosul Roman Melodul este Condacul Crăciunului.

La final, au fost discutate diverse probleme administrative. Părintele paroh Nicolae-Pavel Negrei a mulțumit preoților prezenți pentru participare, iar părintele Ioan Negrei de la Parohia Cireșa, coordonatorul Cercului pastoral-misionar Valea Bistrei, a anunțat data viitoarei reuniuni a cercului. (Pr. Romulus Frîncu)