Preasfințitul Lucian – rugăciune de mulțumire la ceas aniversar

10 September 2023 Off By Herea Darius
Preasfințitul Lucian – rugăciune de mulțumire la ceas aniversar

Sâmbătă, 9 septembrie, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru darul vieții săvârșind Sfânta Liturghie înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, în Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul de pe Timiș și Sebeș.

La sfânta slujbă alături de Preasfințitul Lucian s-au rugat credincioșii care frecventează Catedrala Episcopală din Caransebeș. La final a fost săvârșit și un Polihroniu pentru Preasfințitul Părinte Episcop. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

„La ziua de naștere și la toate zilele importante din viața voastră se cuvine în primul rând să fim mulțumitori și recunoscători bunului și milostivului Dumnezeu. Să-I mulțumim în primul rând pentru darul vieții, dar și pentru darul sănătății și toate binefacerile ce le revarsă asupra noastră. Mă rog în continuare Mântuitorului Hristos pentru iertarea păcatelor, să ne dea tuturor vreme de pocăință și să nu ne ia la jumătatea zilelor noastre. De asemenea, Îl rog pe Dumnezeu să ne ajute să mergem înainte și să avem parte de o viață lungă, dar cu Hristos, pentru Hristos, pentru biserica Lui și pentru mântuirea sufletelor noastre. Când ne este greu să alergăm la El, căci El ne încurajează mereu prin cuvintele: «În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea»”, a subliniat Părintele Episcop la finalul Sfintei Liturghii.

Preasfințitul Părinte Lucian s-a născut în cartierul Gai din Arad, în familia lui Teodor și a Mariei, în anul 1970. A făcut studiile primare şi gimnaziale în localitatea natală (1977-1987), apoi cele teologice la Seminarul din Caransebeş (1987-1992) şi la Facultatea din Arad (1992-1996). Din anul 2001 s-a înscris la cursurile de doctorat la Facultatea de Teologie din Oradea, iar în anul 2009 la cursurile de doctorat ale facultății de Teologie din Craiova. În data de 19 februarie 2013, a susținut teza de doctorat în teologie la Universitatea din Craiova, domeniul istorie bisericească, cu lucrarea intitulată „Relațiile Bisericii Ortodoxe Române din Banat cu Biserica Ortodoxă Sârbă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea”.

Ca activitate clericală amintim că a fost ieromonah la Mănăstirea Hodoş-Bodrog (1992-1994), slujitor al catedralei mitropolitane din Timişoara (1994-1995), stareţ al mănăstirii „Izvorul Miron” – Româneşti (1995-2000), apoi protosinghel şi exarh al aşezămintelor monahale din Arhiepiscopia Timişoarei (1999). În anul 2000 a fost ridicat la treapta de arhimandrit, la 1 octombrie, acelaşi an, fiind hirotonit episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, cu titlul „Lugojanul”. În 8 februarie 2006 a fost ales episcop la Caransebeş, pe scaunul rămas vacant după plecarea Preasfinţitului Laurențiu Streza ca Mitropolit al Ardealului, întronizarea ca episcop titular făcându-se la 26 februarie.