Zi de sărbătoare în Parohia „Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş” din Caransebeş

16 September 2023 Off By Herea Darius
Zi de sărbătoare în Parohia „Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş” din Caransebeş

Sărbătoarea a început odată cu seara precedentă, atunci când a fost oficiată slujba Vecerniei cu litie şi Utrenia. Ziua a debutat cu Acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, continuând cu  săvârşirea Sfintei Liturghii, oficiată de un sobor de preoţi, din care au făcut parte părintele protopop onorific Liviu Drăgan, cei doi preoţi ai parohiei, sub protia părintelui protopop Virgil Voinea, protopopul Carnsebeşului. Cântarea de strană a fost îmbogăţită de răspunsurile corului „Gheorghe Dobreanu”, sub bagheta doamnei prof. Maria Ponețchi.

În cuvântul de învăţătură, părintele protopop Virgil Voinea le-a explicat credincioşilor prezenţi sensul pe care îl are „urmarea crucii” în viaţa creştinului, având în vedere că ne aflăm încă în perioada binecuvântată a sărbătorii „Înălţării Sfintei Cruci”. De asemenea, părintele protopop a mai arătat şi faptul că Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş este un sfânt foarte important atât pentru Banat, cât şi pentru întreaga lume ortodoxă.

La rândul său, părintele Liviu Drăgan şi-a exprimat marea bucurie de a fi din nou în mijlocul credincioşilor pe care, cu dragoste părintească, i-a păstorit un număr mare de ani.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Daniel Cosmin Popescu, a mulţumit celor doi oaspeţi de onoare, doamnei profesor Maria Ponețchi şi membrilor corului, dar şi tuturor celor prezenţi şi celor care s-au implicat cu dăruire în organizarea acestui eveniment.

La orele serii, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, comunitatea parohială a primit vizita Maicii Domnului prin aducerea Icoanei facătoare de minuni de la Parohia Măru, într-o acţiune denumită „Întâlnirea Sfinţilor”, parohia deţinând o particică din Sfintele Moaşte ale Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş.

Şi de această dată, încă de la întâmpinarea icoanei şi până la otpustul Tainei Sf. Maslu, foarte mulţi credincioşi s-au închinat atât acesteia, cât şi Sfintelor Moaşte.

Părintele Nicolae Negrei de la  Parohia Măru şi însoţitorul odorului de mare preț, a prezentat, la final, câteva date istorice despre acest minunat odor, dar şi învăţături duhovniceşti.

Părintele paroh a îndemnat credincioşii prezenţi să treacă prin faţa Sfintei Icoane şi să Îi vorbească Maicii Domnului ca unei mame cu adevărat prezentă şi ascultătoare, care îi va ajuta pe fiecare după folosul lor duhovnicesc.