Cete de colindători la Catedrala din Caransebeș

22 December 2023 Off By Herea Darius
Cete de colindători la Catedrala din Caransebeș

Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, alături de membrii Permanenței Consiliului Eparhial, a primit în aceste zile câteva zeci de cete de colindători la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș pentru a se împărtăși reciproc de vestea cea bună a Nașterii Domnului.

Și în acest an tradiția colindului a continuat să bucure sufletele în Episcopia Caransebeșului. Astfel că, pe soleea catedralei au urcat grupuri de copii și tineri îmbrăcați în costume populare, elevi din unitățile de învățământ ale municipiului Caransebeș, precum și cete de colindători din mai multe parohii, unități școlare, centre de tineret și așezăminte monahale ale Eparhiei Banatului Montan.

„Mesajul colindelor sperăm să aducă rod însutit în inimile și sufletele noastre și nu e suficient doar să ascultăm colindul sfânt și bun, trebuie să înțelegem mesajul colindelor și mai departe să împlinim ceea ce am ascultat în această perioadă cântările de strană, sfintele slujbe, dar și colindele pentru că și acestea fac parte din imnografia Bisericii noastre Ortodoxe. Suntem la finalul anului închinat imnografilor și cântăreților bisericești și de aceea, cu ajutorul Domnului în acest an, am avut foarte mulți colindători la catedrala noastră din Caransebeș. Le mulțumim tuturor și îi rugăm pe sfinții imnografi să ocrotească pe mai departe Biserica noastră dreptmăritoare și pe cei care iubesc sfintele slujbe și sfintele cântări care se intonează în Biserica noastră”, a precizat Părintele Episcop Lucian.

Toți cei aproximativ 1500 de colindătorii au fost răsplătiți cu daruri și calendare pentru anul 2024, înmânate de către Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, însoțite de călduroase urări pentru sărbători și pentru noul an.