Emoția Crăciunului transmisă prin colind, la Oțelu Roșu

16 December 2023 Off By Herea Darius
Emoția Crăciunului transmisă prin colind, la Oțelu Roșu

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, vineri, 15 decembrie la ora 17, a avut loc în prezența unui mare număr de credincioși, a preoților de pe Valea Bistrei și a reprezentanților autorităților locale, un concert de colinde susținut de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. Organizatorii manifestării au fost Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din oraș împreună cu Protopopiatul ortodox Caransebeș. Din partea autorităților locale au fost prezenți domnii: Silviu Hurduzeu, deputat în Parlamentul României, Luca Mălăescu, primarul oraşului Oţelu Roşu, Grigore Goja, viceprimarul oraşului Oţelu Roşu și Felician Bebe Pasere, viceprimarul municipiului Caransebeş.

Colindele românești tradiționale au răsunat cu emoție și bucurie sfântă, încântând auditoriul de toate vârstele, mai ales la finalul evenimentului, când, cu toții, au interpretat la unison colindul tradițional „O ce veste minunată”.

Părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier cultural și delegatul Părintelui Episcop Lucian la acest eveniment a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a subliniat însemnătatea colindelor în această perioadă deosebită din an.

Episcopia Caransebeșului, prin sectorul cultural, propune în această perioadă, premergătoare Nașterii Domnului, un program divers de concerte și manifestări cultural-artistice, pentru a oferi bucuria sfântă izvorâtă din iubirea divină și transmisă prin colind.

La toate aceste evenimente care vestesc Naşterea Pruncului Iisus în peștera din Betleem, toți credincioșii sunt chemați să fie asemenea îngerilor şi păstorilor bucurându-se de acest patrimoniu al neamului românesc. (Pr. Romulus Frîncu)