Festivalul corurilor de copii și tineret „Timotei Popovici” la ediția a 39-a

26 May 2024 Off By Pavel Canea
Festivalul corurilor de copii și tineret „Timotei Popovici” la ediția a 39-a

Sâmbătă, 25 mai, în județul Caraș-Severin s-a desfășurat cea de-a 39-a ediție a Festivalului corurilor de copii și tineret „Timotei Popovici”.

Evenimentul a început la Galeria de artă „Corneliu Baba” a Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeș prin lansarea unor volume noi intrate în patrimoniul muzical bănățean. Sub condeiul domnului prof. dr. Dumitru Jompan, au fost prezentate cele trei volume intitulate: Episcopii Caransebeșului și muzica, vol. II; Marga. Amintiri pe portativul muzicii corale și volumul În căutarea cântăreților de strană. Chipuri și glasuri. Prof. univ. dr. habil. Lucian Emil Roșca a lansat volumul: Cercetări și studii de etno-muzicologie, bizantinologie și etnologie. De asemenea, tot în această zi, a fost lansat volumul prof. dr. Constantin T. Stan: Timișoara muzicală. Tradiție și contemporaneitate. Sub condeiul Prof. univ. dr. Sabin Păuţa a fost lansat volumul: Sabin Păuța. Monografie de Vasile Ioniță.

Sesiunea artistică a continuat printr-un recital muzical al corurilor de copii și tineret sosite din mai multe eparhii, precum: Episcopia Caransebeșului, Episcopia Devei și Hunedoarei, Arhiepiscopia Aradului și Arhiepiscopia Sibiului.

La acest festival au fost prezenți în comisia de jurizare: prof. univ. dr. Dumitru Jompan, inițiatorul festivalului în anul 1982, prof. univ. dr. Sabin Păuța-compozitor, prof. univ. dr. habil. Lucian Emil Roșca – Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara, prof. dr. Constantin Tufan Stan – Centrul de studii interdisciplinare „Silviu Dragomir” al Universității din Oradea și părintele Cristian Cerbu, alături de membrii corurilor care au urcat pe scena Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeș și au încântat iubitorii de cultură și muzică religioasă, care au venit să asculte glasurile copiilor și tinerilor care au propovăduit Învierea în armonii corale.

Corurile au fost: Corul „Steluțe” de la Școala Gimnazială „Marius Șandru” din Reșița, dirijor: prof. Mariana Brebenariu; Corul „Viitorul Serecii”, dirijor: prof. Petru-Androne Eli; Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Pecica, dirijor: prof. Alexandru Zaharia; Corul de copii al Parohiei Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” Lugoj, dirijor: Prof. Alina Bogoevici; Corul „Piticot” al Școlii Gimnaziale Nr.1 din Oțelu-Roșu, dirijor: Prof. Cristina Zaharia; Corul de copii al Academiei de Arte „Lugoj Clasic” dirijor: Prof. Claudia Crețiu; Corul „Armonia” al Liceului de Arte „Sabin Păuța”, dirijor: Prof. Emanuela Moldovan; Corul Seminarului Teologic din Arad, dirijor: Diac. Prof. Marius Lăscoiu-Martin; Corul Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, dirijor: Pr. prof. Petru Paica și Corul „Timotei Popovici” Junioral Catedralei Mitropolitane din Sibiu, dirijor: Pr. lect. Dr. Dan Alexandru Streza.

Pe lângă propovăduirea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos prin cântare și comemorarea compozitorului Timotei Popovici, festivalul care îi poartă numele a reprezentat și un prilej al unității corurilor din Eparhii diferite ale Mitropoliei Banatului și Ardealului.

Pentru bucuria duhovnicească de a uni copii și tineri pe aceeași scenă, prin muzică, părintele arhimandrit Casian Rușeț a mulțumit inițiatorului celui dintâi festival coral care în urmă cu 42 de ani a început acest drum frumos.

Festivalul corurilor de copii și tineri „Timotei Popovici” este primul festival coral pentru copii şi tineret din România, care a debutat în comuna Marga – judeţul Caraş-Severin la inițiativa maestrului Dumitru Jompan.

Timotei Popovici este bănățean, cu origini în localitatea Tincova, judeţul Caraş-Severin. Acesta s-a născut la 20 august 1870, a fost preot, pedagog și compozitor român, alcătuind numeroase compoziții laice și religioase, pentru cor de copii, coruri școlare, coruri pe trei voci și coruri bărbătești.