Hramul Catedralei Episcopale din Turnu Severin. Zi de cucernică prăznuire alături de 12 arhierei ai Bisericii Ortodoxe Române

9 May 2024 Off By Herea Darius
Hramul Catedralei Episcopale din Turnu Severin. Zi de cucernică prăznuire alături de 12 arhierei ai Bisericii Ortodoxe Române

Hramul Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipiul Drobeta Turnu Severin reprezintă, pentru clerul şi credincioşii eparhiei mehedințene, un prilej de aleasă bucurie duhovnicească.

Drept-slăvitorii creştini severineni şi din localitățile învecinate au venit în număr mare să se roage la ceas de cucernică prăznuire alături de Arhipăstorul lor sufletesc, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, și să primească arhierești binecuvântări de la cei nouă ierarhi ce au slujit Sfânta și dumnezeiasca Liturghie.

La slujba euharistică au luat parte şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, preoți, personalități ale vieţii culturale severinene iubitori de spiritualitate şi cultură.

Programul manifestărilor de joi, 9 mai 2024, a început la ora 8.30 cu primirea și înveşmântarea ierarhilor la Centrul Eparhial. La ora 9.00 a avut loc procesiunea cu icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe de la Centrul Eparhial la Catedrala Episcopală. La ora 9.30 a început  Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie oficiată de un sobor de ierarhi sub protia Înaltpreasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

La ceremoniile prilejuite de hramul Catedralei Episcopale au participat un număr de 12 arhierei.

Din sobor au făcut parte: Înaltpreasfințitul Teofan – Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Irineu – Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfințitul Teodosie – Arhiepiscopul Tomisului, Preasfinţitul Lucian – Episcopul Caranșebeșului, Preasfinţitul Nicodim – Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfinţitul Galaction – Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Preasfinţitul Ieronim – Episcopul Daciei Felix, Preasfințitul Siluan – Episcopul românilor ortodocși din Ungaria, Preasfinţitul Benedict Bistrițeanul – Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul – Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, Preasfinţitul Emilian Crișanul – Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului şi Preasfinţitul Gherontie Hunedoreanul – Arhiereu vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei. Alături de soborul celor 12 Ierarhi a slujit și un număr mare de preoți și diaconi, în mare parte invitați din diferite părți ale țării noastre și nu numai.

Cuvântul de învățătură de la finalul Sfintei Liturghii a fost ținut de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, care le-a vorbit credincioșilor prezenți despre Slăvitul Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos: „Hristos a Înviat! Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, praznicul de bază și fundamental în Biserica noastră Ortodoxă, a cuprins cu razele sale strălucitoare întreaga suflare omenească și nu numai, a depășit chiar lumea pământească şi a mers în lumea cerească.

Mântuitorul Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu a Înviat cu adevărat și Învierea lui este începutul mântuirii noastre, este ridicarea noastră și așezarea în iubirea Tatălui Ceresc.

Firea noastră omenească, cea cuprinsă în Adam cel dintâi, a suferit moarte și stricăciune pentru că s-a sălăşluit în ea răul. Adam, căzând în păcat, a adus firea sa și întregul neamul omenesc în robie. Așa se face că toți cei care s-au născut din Adam până la Mântuitorul Iisus Hristos mergeau în întuneric. Tocmai de aceea spunem că Mântuitorul Iisus Hristos a golit iadul. L-a golit şi a dat posibilitatea celor ce cred în El să intre în Rai. Primul care a intrat în Rai după Învierea Domnului a fost tâlharul, căruia Hristos i-a făgăduit că în ziua aceea va fi cu El în Rai.

Mântuitorul s-a făcut cu adevărat Calea, Adevărul şi Viaţa. Nu numai că El este Înaintemergătorul nostru, Cel născut din morţi, Cel care a repurtat victorie împotriva morţii, dar El poartă pe fiecare din noi ca să ajungem prin Înviere la viaţa veşnică. Cu adevărat cuvintele Sfântului Apostol Pavel sunt emblematice şi purtătoare de multă speranţă: „Iar când acest (trup) stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune şi acest (trup) muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: «Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?».” (I Cor. 15, 54-55)

Aşadar, Învierea pătrunde în trupul Mântuitorului Iisus Hristos, mai bine zis harul Preasfintei Treimi, harul Său, această energie dumnezeiască pătrunde întru totul în trupul Său în aşa fel încât trupul lui Hristos devine trup de viaţă dătător, izvor de sfinţenie, izvor de slavă cerească.”

A urmat şi un scurt cuvânt al Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în care a scos în evidenţă strădania, în vremuri favorabile sau mai puţin favorabile, Preasfinţitului nostru Nicodim în ridicarea Catedralei Episcopale şi în creşterea Episcopiei Severinului şi Strehaiei: „Au fost vremuri, precum este şi viaţa omului, cu cer noros şi cu cer senin. Şi după o anumită perioadă de timp nici nu ştii ce este mai bine, ce este mai folositor şi te ajută cel mai mult în viaţă, şi ca entitate cum este această Eparhie, şi ca persoane particulare: cerul noros sau cerul senin. Căci cerul plin de nori şi adeseori de furtună te ajută să înţelegi mai realist viaţa. Ajută la clarificare, la limpezire, ajută, în cele din urmă, să înţelegi că viaţa nu începe cu tine şi, în tot cazul, nu se termină cu tine.

În acelaşi timp se cuvine a ne bucura şi de cerul senin, căci cerul senin aduce bucuria împlinirilor, aşezarea lucrurilor, a oamenilor, a situaţiilor în acelaşi duh şi în aceeaşi simţire, toate îndreptate către Bunul şi Atotmilostivul Dumnezeu.

Toate acestea au fost prezente în viaţa şi inima Preasfinţitului Nicodim, a vieţuitorilor sfintelor mănăstiri, a preoţilor din parohii şi a poporului lui Dumnezeu din această binecuvântată Eparhie.

Acum, pătrundeţi ca Episcopie în al III-lea deceniu. Preasfinţitul Nicodim, având experienţa anilor şi a locului unde s-a născut, primind de acolo soliditatea omului de munte, primind harul ascultării prin vieţuirea îndelungată în mănăstire şi, de ce nu, experienţa ca Episcop vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, toate îl ajută în misiunea pe care o are pe aceste meleaguri.

Avem încredere în Dumnezeu că va merge mai departe împreună cu dumneavoastră spre Împărăţia Cerurilor.”

După Sfânta Liturghie soborul slujitor a pornit în procesiune cu icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe de la Catedrala Episcopală la Centrul Eparhial. (www.episcopiaseverinului.ro)