Corul Catedral din Caransebeș, sub bagheta timpului

3 June 2024 Off By Herea Darius
Corul Catedral din Caransebeș, sub bagheta timpului

Miercuri, 5 iunie, începând cu ora 17, în Sala de festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu” a Episcopiei Caransebeșului, vom audia „Corul Catedral sub bagheta timpului” în armonii muzicale, printr-un program susținut de elevii Colegiului Național „C. D. Loga” și ai Școlii de Muzică și Arte Plastice din Caransebeș, cărora se vor alătura elevii Școlii de Arte și Meserii „Ion Românu”.

Programul muzical oferit va cuprinde lucrări ale renumiților compozitori precum Clementi, Mozart, Debussy, Beethoven, Chopin, Ceaikovski și alții.

Evenimentul este organizat de Episcopia Caransebeșului, Corul Catedral al Catedralei istorice „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeș și Primăria Municipiului Caransebeș.

Sub bagheta timpului, Corul Catedral din Caransebeș s-a bucurat de o activitate rodnică, atât prin participarea la sfintele slujbe, cât și la festivalurile și evenimentele culturale, bucurând, în armonii muzicale, sufletele ascultătorilor, înălțându-le spre Dumnezeu. Vă invităm să fim împreună în bucuria înălțătoare a muzicii!