Binecuvântare și înnoire în Filia Ciortea
26 May 2025
În duminica a 6-a după Paști Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, i-a cercetat pe credincioșii Filiei Ciortea aparținătoare Parohiei Vrani din Protopopiatul Moldova Nouă. Vizita ierarhului s-a datorat lucrărilor de renovare la sfânta biserică, realizate în ultima perioadă, în special la exterior. Părintele Episcop a binecuvântat osteneala celor ce s-au implicat în înfrumusețarea sfântului locaș de la Ciortea, rugându-se împreună cu ei la slujba de sfințire, după care înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a săvârșit și Sfânta Liturghie.
Tot cu acest prilej Părintele Episcop a binecuvântat și Monumentul eroilor din fața bisericii și acesta fiind renovat recent și a săvârșit o slujbă de pomenire pentru toți cei ce au luptat în Primul și al Doilea Război Mondial, precum și pentru deportații în Bărăgan.
La această sărbătoare au participat autoritățile locale, Fanfara de la Mercina, credincioșii din această filie, dar și din localitățile învecinate, printre care mulți copii și tineri îmbrăcați în port popular.
Pentru activitatea părintelui paroh Adrian Sporea ierarhul l-a hirotesit sachelar, iar preoții pensionari Nicolae Popescu și Pavel Toc au fost hirotesiți iconomi-stavrofori pentru frumoasa și bogata misiune ce o desfășoară încă în Biserica lui Hristos.
Pentru implicarea în finalizarea lucrărilor de înfrumusețare a bisericii domnul Vasile Hotea a primit Ordinul Eparhial „Crucea Episcop Eliei Miron Cristea”, clasa I pentru mireni, iar epitropul acestui sfânt locaș, Iosif Octavian Goleț, a primit Ordinul Eparhial „Crucea Episcop Eliei Miron Cristea”, clasa II pentru mireni, iar ceilalți ctitori și benefăcători au primit diplome de recunoștință.
„Ne-am bucurat că aici la Ciortea s-au făcut lucrări importante la sfânta biserică în ultima perioadă. Cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte s-a înfrumusețat turnul bisericii, dar și frontispiciul, rămânând exteriorul bisericii de jur împrejur. Domnul constructor Vasile Hotea a fost sensibil și receptiv la rugămintea noastră și chiar înainte de Paști a finalizat din fondurile firmei domniei sale exteriorul acestei biserici. Aici avem mai puțin de 90 de suflete, credincioșii din fondurile proprii nu puteau înfrumuseța și restaura exteriorul biserici, de aceea am socotit că trebuie să venim în ajutorul acestei comunități. Îi felicităm pe toți cei care au participat la înfrumusețarea și împodobirea sfântului locaș. Îl felicităm și pe domnul primar, care și-a arătat disponibilitatea, a ajutat și dânsul această comunitate și, bineînțeles, a ajutat la finalizarea lucrărilor la sfânta biserică și mai ales Primăria s-a implicat împreună cu credincioșii de aici la restaurarea Monumentului eroilor”, a afirmat Preasfințitul Lucian.
Satul Ciortea este unul dintre cele mai vechi sate din Banat. Prima biserică construită în Ciortea este anterioară anului 1756. Actualul sfânt locaș cu hramul „Învierea Domnului” a fost ridicat în anul 1907. Comunitatea este formată din 38 familii cu aproximativ 90 de credincioși.
În cursul după-amiezii aceleași zile, Preasfințitul Lucian a săvârșit Acatistul Învierii Domnului în Filia Iertof aparținătoare Parohiei Vrăniuț din același protopopiat. Fiind prezent în această zonă și ne mai slujind aici din anul 2014, Părintele Episcop i-a cercetat și pe credincioșii acestei comunități. La finalul slujbei ierarhul le-a împărtășit celor prezenți și un cuvânt de învățătură.