Evaluarea cunoștințelor teologice la Seminarul din Caransebeș
23 May 2025
Competențele și aptitudinile în domeniul Teologiei a elevilor clasei a 12-a de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș au fost evaluate, vineri, 23 mai, de comisia de examinare, prezidată de Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului şi formată din părinţi profesori ai Seminarului Teologic.
După finalizarea celor 4 ani de cursuri teologice, elevii susțin un examen ce constă în susţinerea lucrării de atestat, lucrare ştiinţifică, întocmită de fiecare candidat, dar și o probă practică, ce constă într-un examen oral la disciplinele Liturgică, Tipic, Muzică, Catehetică şi Omiletică.
Evenimentul a debutat cu intonarea imnului pascal și a continuat cu un moment de rugăciune, după care s-a desfășurat examenul de certificare a competenţelor profesionale pentru elevi.
„Pe parcursul studiilor teologice elevii au manifestat un interes crescut pentru aprofundarea învățăturii ortodoxe și s-au remarcat printr-o evoluție constantă, prin seriozitate, respect față de valorile creștine, maturitate spirituală și responsabilitate. Ei au demonstrat la acest examen o foarte bună cunoaștere a conținutului teologic, o înțelegere profundă a conceptelor creștine și o capacitate de a le corela cu viața duhovnicească și practica liturgică a bisericii, iar toate acestea, prin răspunsuri bine argumentate, clare și coerente”, a precizat părintele director Rusalin Isac.
Istoria Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş este una bogată şi frumoasă. După reînfiinţarea Episcopiei Ortodoxe Române din Caransebeş, în anul 1865, primul episcop, Ioan Popasu, a reuşit încă din noiembrie acelaşi an, să mute la Caransebeş secţia românească a institutului teologic din Vârşeţ.
În anul 1927, Institutul Teologic se transformă în Academie teologică ce funcţionează până la reforma învăţământului din 1948. Până în 1955, din forma superioară de învăţământ teologic, la Caransebeş a rămas o Şcoală de cântăreţi bisericeşti, ridicată apoi la gradul de Seminar teologic cu cinci ani de studii, primi doi ani pentru cântăreţi bisericeşti, iar următorii trei pentru elevii seminarişti. Din 1993, prin integrarea în reţeaua învăţământului de stat, această şcoală devine Seminarul Teologic Liceal „Ioan Popasu“. De 9 ani la Seminarul Teologic din Caransebeș studiază și fete.