Priveghere și rugăciune în prima săptămână a Postului Mare, la Catedrala Episcopală din Caransebeș
27 February 2026
În rugăciune profundă și priveghere au petrecut credincioșii care au venit la Catedrala Episcopală din Caransebeș în primele patru zile din săptămâna Sfântului și Marelui Post al Paștilor, participând la sfintele slujbe săvârșite de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, alături de un sobor de preoți și diaconi.
Starea de pocăință și smerenie au trăit-o la slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia a fost citit Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. De asemenea, rugăciunea a continuat la ora 22:00, cu slujba Miezonopticii și a Utreniei. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.
„Suntem pe drumul binecuvântat al Postului Mare și suntem datori să postim, nu numai de la mâncare și băutură, ci trebuie să ne înfrânăm în primul rând de la păcate, patimi, fărădelegi și răutăți, să ne înfrânăm mintea, să ne înfrânăm ochii, urechile, gura și să ne iertăm unii pe alții spunând din toată inima: Tată Ceresc, iartă-ne nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. De fapt, Postul Mare este un timp binecuvântat al iertării și ascultării de Dumnezeu. Dacă Adam a fost izgonit din Rai pentru neascultare, noi suntem chemați în această perioadă să ascultăm poruncile lui Dumnezeu și să le împlinim, să ne iertăm unii pe alții și să-L rugăm din toată inima pe Dumnezeu să ne ierte, să ne dezlege și să ne binecuvinteze”, a subliniat Preasfințitul Lucian.
„Întrezărim cu ochii minții Crucea pe care S-a răstignit Mântuitorul sufletelor noastre și, de asemenea, întrezărim dincolo de Crucea de pe Golgota, razele Învierii. De aceea, postul trebuie să fie o perioadă de veselie și bucurie duhovnicească, pentru că ne pocăim și ne apropiem de Dumnezeu. Trebuie să plângem atunci când păcătuim, dar atunci când ne pocăim trebuie să ne bucurăm pururea, căci Domnul din mormânt ne-a dăruit tuturor iertarea păcatelor. Să mergem pe drumul pocăinței, să parcurgem cu bine și cu folos postul sfânt al Învierii lui Hristos și să ne împărtășim cât mai des în această perioadă cu Sfintele Taine, nu înainte de a ne mărturisi păcatele cu smerenie și cu sinceritate”, a explicat Părintele Episcop.
„Să ne ajute Dumnezeu să parcurgem acest sfânt și mare post al Paștilor cu bucurie duhovnicească și să ne adăpăm din izvorul cel nesecat al mântuirii, Iisus Hristos, Care este izvorul vieții și al nemuririi. Să ne împărtășim din cuvântul Domnului, să ne împărtășim din Harul Duhului Sfânt care se pogoară peste noi atunci când ne rugăm și să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Mielului lui Dumnezeu, Care a ridicat păcatele lumii”, a mai îndemnat ierarhul.
La sfintele slujbe, au participat și elevii Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, alături de părinții profesori, dar și numeroșii credincioși, ce au venit în această săptămână de pocăință pentru a intensifica rugăciunea și a medita la toate cântările, alcătuirile liturgice, la stihurile și stihirile din Triod, la înțelesul duhovnicesc al psalmilor și la toate rugăciunile profunde.
Tot la Catedrala Episcopală din Caransebeș, Preasfințitul Părinte Lucian va oficia vineri Sfânta Liturghie a darurilor înainte sfințite, începând cu ora 16:00. În sâmbăta Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, ierarhul va săvârși Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, precum și Slujba Parastasului, iar în prima duminică din post, Duminica Ortodoxiei, va oficia Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare.

