Denia Acatistului Bunei Vestiri la Catedrala din Caransebeș
28 March 2026
Vineri, în săptămâna a 5-a din Postul Mare, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a slujit la Catedrala Episcopală din Caransebeș. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite, iar în continuare Denia Acatistului Bunei Vestiri.
După Acatistului Bunei Vestiri rostit în cadrul Utreniei, rânduială fixată în săptămâna a 5-a din Postul Sfintelor Paşti începând cu secolul al XI-lea, Preasfințitul Lucian a explicat celor prezenți la slujbă cât de importantă este pentru noi mijlocirea Maicii Domnului înaintea Fiului ei, făcând referire la minunea din Constantinopol, atunci când locuitorii acestei cetăți au chemat-o pe Maica Domnului în ajutor prin rugăciune intensă.
„Am săvârșit această slujbă specială pentru a ne ruga și noi Maicii Domnului și a ne aduce aminte de minunea săvârșită în anul 626 în cetatea Constantinopolului. Am văzut cum rugăciunea către Maica Domnului a izbăvit această cetate, pentru că mult poate rugăciunea Maicii înaintea Fiului. Am rugat-o la această Denie specială să ne ocrotească și pe noi, dar și cetățile unde locuim. Și noi suntem atacați într-un fel sau altul de vrăjmașul care ne ispitește și care nu dorește mântuirea noastră. Dar dacă suntem credincioși, consecvenți și stăruitori în rugăciune, Maica Domnului ne ajută, ne ocrotește și ne apără de tot răul, așa cum i-a apărat pe bizantini în vremea aceea, când au fost atacați de păgâni. De aceea este bine să participăm la toate aceste slujbe speciale din Postul Mare pentru că ele ne ajută să rezistăm și să rămânem credincioși activi în Biserica cea una, sfântă, sobornicească și apostolească. Aceste rugăciuni ne ajută să fim credincioși dreptmăritori practicanți, nu de formă, căci atunci când suntem activi la rugăciune și o chemăm pe Maica Domnului în ajutor, suntem în siguranță și protejați”, a afirmat Părintele Episcop.
La sfintele slujbe au participat credincioși din Caransebeș, dar și părinți profesori și elevi de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș. La momentul potrivit mulți dintre ei s-au împărtășit cu Sfintele Taine, cu Trupul și Sângele Domnului. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.


