Reuniunea voluntarilor programului de tabere „Rădăcini și Aripi”

20 June 2026 Off By Herea Darius
Reuniunea voluntarilor programului de tabere „Rădăcini și Aripi”

Centrul de Tineret Moniom a găzduit sâmbătă, 20 iunie 2026, reuniunea echipei de coordonare și a voluntarilor programului de tabere în comunitate, intitulat „Rădăcini și Aripi”, organizat de către Episcopia Caransebeșului în cadrul programului eparhial „Împreună pentru copiii noștri”.

Întâlnirea a debutat cu o slujbă de binecuvântare săvârșită de către părintele Mihai Ciucur în biserica parohială din Moniom. La finalul slujbei, părintele i-a îndemnat pe toți membrii echipei de coordonare și implementare a taberelor să încerce fiecare să devină un model demn de urmat pentru copiii și tinerii în mijlocul cărora se vor afla peste puține zile. „Cu 7 ani în urmă, în iunie 2019, în eparhia noastră debuta cel mai mare program de tabere în comunitate, intitulat Tabăra din Inima Satului și care a ajuns la mii de copii din județul nostru. După 7 ani și peste 80 de tabere în comunitate, în acest an, dedicat pastorației familiei creștine, venim cu un concept nou de tabără, care își propune o abordare integratăa familiei, având în centrul său atât părinții, cât și copiii”, a subliniat coordonatorul proiectului, părintele Mihai Ciucur.

„Este un program pilot, implementat în premieră în acestă formulă, drept pentru care în acest an ne-am propus să ajungem în doar 6 comunități din eparhia noastră, iar echipa de voluntari este mai restrânsă numeric decât în anii trecuți”, a mai adăugat părintele.

Reuniunea de lucru a echipei de coordonare și a voluntarilor s-a desfășurat pe două coordonate, și anume: rafinarea și definitivarea noului concept de tabără, precum și stabilirea programului și a echipei de voluntari pentru fiecare tabără în parte. Astfel, cei 30 de membri ai echipei proiectului au lucrat pe două grupe în scopul atingerii obiectivelor enunțate mai sus, sub îndrumarea Georgianei Ciucur și a Anitei Radics – cele două formatoare din cadrul Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului. La finalul sesiunilor de lucru, fiecare tabără a fost analizată sub aspectul participanților, al programului și al echipei de voluntari delegată să implementeze activitățile specifice

Din echipa de coordonare a proiectului fac parte, alături de reprezentanții Deparamentului de Tineret al eparhiei, peste 20 de tineri, membri ai Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, majoritatea liceeni și aflați la început de drum în calitate de voluntari în taberele eparhiale. „Ne bucurăm să pornim la drum cu o echipă primenită, care îmbină experiența cu entuziasmul, marea majoritate a voluntarilor din acest an fiind beneficiarii taberelor TDIS din anii trecuți”, a mărturisit, cu referire la echipa din acest an, coordonatorul proiectului.

Cele 6 tabere organizate în acest an vor avea loc în următoarele localități; Moniom (25 – 28 iunie), Anina (29 iunie – 2 iulie), Coronini (30 iunie – 2 iulie), Oravița (4 – 7 iulie), Măureni (9 – 12 iulie) și Berzovia (22 – 24 iulie). Acestea sunt organizate în colaborare cu partenerii locali și comunitățile locale ale proiectului, respectiv: parohii, organizații de tineret, unități de învățământ și autorități publice locale.

Programul de tabere „Rădăcini și Aripi” se derulează cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, fiind un proiect organizat în premieră în eparhie, care are în centrul său familia creștină, respectiv copiii  și părinții, deopotrivă.

Peste 260 de copii din cele 6 localități gazdă, alături de familiile lor, vor beneficia de activitățile specifice ale proiectului, în perioada 25 iunie – 24 iulie 2026.