Schitul „Sf. M. Mc. Pantelimon” din Caransebeș – credincioșii sunt așteptați să ia parte la bucuria hramului

25 July 2019 Off By Pavel Canea
Schitul „Sf. M. Mc. Pantelimon” din Caransebeș – credincioșii sunt așteptați să ia parte la bucuria hramului

Foarte mulți credincioși din Episcopia Caransebeșului, precum și din alte părți, vin în fiecare an în data de 27 iulie, la Schitul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din Caransebeș.  Această zi este una specială pentru așezământul monahal întrucât își cinstește ocrotitorul pe sfântul tămăduitor, doctor fără de arginți, Pantelimon.

Și în acest an obștea monahală de aici invită pelerinii să vină sâmbătă, 27 iulie, să ia parte la bucuria hramului. Sfânta Liturghie va fi oficiată de către  Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, în altarul de vară al schitului.

Toți cei care vin să se roage la Sfântul Pantelimon vor avea bucuria să se închine și la o părticică din moaștele sfântului tămăduitor, aduse la acest așezământ monahal în anul 2017, din București, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

După sfânta slujbă bucuria praznicului va continua cu o agapă frăţească oferită de părintele stareţ Ioachim tuturor credincioşilor ce sunt așteptați să participe și în acest an la hram. Metocul se află în curs de amenajare, sub purtarea de grijă a părintelui stareţ Ioachim Rad, urmând ca aici să se dezvolte o gospodărie pentru deservirea Centrului Eparhial şi cantinei Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş.

Sfântul Pantelimon a trăit în primele veacuri creștine, primind cununa muceniciei în anul 303. Acest sfânt tămăduitor, care tânăr fiind a plecat prin martiriu din această lume la aproximativ 23-25 de ani. În momentul decapitării sfântului din rana lui nu a curs sânge, ci lapte, iar măslinul de care a fost legat a rodit în acel moment.