Biograful patriarhului Pavle al Serbiei conferențiază la Caransebeș și Reșița

20 January 2020 Off By Pavel Canea
Biograful patriarhului Pavle al Serbiei conferențiază la Caransebeș și Reșița

În ziua de prăznuire a Sfinților Trei Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan, ocrotitori ai învățământului teologic, Episcopia Caransebeșului alături de Direcția Județeană pentru Cultură Caraș-Severin, în colaborare cu Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, organizează cu binecuvântarea Părintelui Episcop Lucian, o manifestare inedită, avându-l în centrul atenției pe Patriarhul Pavle al Serbiei.

Astfel, joi, 30 ianuarie, începând cu orele 17:00, în Sala de festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu” a Centrului eparhial din Caransebeș se va desfășura conferința cu tema „Totdeauna om, niciodată neom: modelul patriarhului Pavle al Serbiei (1914-2009)”.

Conferința va fi susținută de prof. univ. dr. Jovan Janjić de la Universitatea din Belgrad, biograful patriarhului Pavle al Serbiei.

Tot în cadrul acestui eveniment, Corul Seminarului Teologic și Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului vor susține un recital de pricesne.

Și reșițenii se vor putea bucura de aceeași manifestare în data de 31 ianuarie, ora 17:00, la Sala Lira a Liceului de Artă „Sabin Păutza” din Reșița.

Intrarea fiind liberă este așteptat un public numeros pentru a se bucura de viața  unui „om blând şi vesel, smerit şi mai ales sincer”.