Mănăstirea Băile Herculane își va prăznui hramul

7 September 2020 Off By Herea Darius
Mănăstirea Băile Herculane își va prăznui hramul

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului reprezintă un praznic mare pentru toți creștinii, fiind un deosebit prilej al bucuriei pentru Mănăstirea Băile Herculane. Așadar, și în acest an, credincioșii din zonă și nu numai sunt așteptați marți8 septembrie, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, la prăznuirea hramului mănăstirii din orașul-stațiune Băile Herculane. Cinstirea hramului va debuta începând cu ora 8 cu întâmpinarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, care va târnosi paraclisul așezământului monahal după care va săvârși Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi., pe un podium special amenajat în apropierea mănăstirii.

Mănăstirea cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” din stațiunea Băile Herculane are în prezent 4 vieţuitoare. La propunerea Preasfinţitului Părinte Lucian, în anul 2007, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Banatului a ridicat aşezământul la rang de mănăstire, împodobindu-se astfel salba de mănăstiri din Episcopia Caransebeşului. Între lucrările de amenajare executate recent s-a aflat şi refacerea Sfintei Mese, sfinţită de Preasfinţitul Lucian la data de 4 decembrie 2010, ocazie cu care mănăstirea a primit şi al doilea hram „Sfânta Mare Muceniță Varvara”. În prezent mănăstirea este administrată de părintele protosinghel Nectarie Câșlariu. (Claudiu Românu)