Înscrieri pentru tabăra de creație „Credință și artă pentru toți”

24 May 2021 Off By Pavel Canea
Înscrieri pentru tabăra de creație „Credință și artă pentru toți”

Departamentul de Tineret al Episcopiei Caransebeșului organizează, în perioada 20 mai – 1 iunie 2021, înscrieri pentru tabăra de creație „Credință și artă pentru toți”, care se va desfășura în perioada 12-17 iulie 2021 la Cabana Claris din stațiunea Crivaia, comuna Văliug.

Sunt disponibile 20 de locuri pentru copii cu vârste între 10 și 14 ani, care vor participa timp de 6 zile la un atelier de iconografie, precum și la activități cu caracter duhovnicesc, seri tematice, precum și nelipsitele jocuri și concursuri în natură.  Activitățile vor fi coordonate de Georgiana Ciucur – consilier de dezvoltare personală în cadrul Departamentului de Tineret al eparhiei, alături de o echipă de tineri voluntari de la ATOR Banatul de Munte și Centrul de Tineret Moniom.

Tabăra de creație „Credință și artă pentru toți” se află la cea dea XIII-a ediție, fiind cel mai vechi program educațional dedicat copiilor din Eparhia Caransebeșului, prima ediție a acestei tabere fiind organizată în luna august 2012.

Taberele de creație sunt excelente prilejuri atât de dezvoltare în plan personal, artistic, și mai ales în plan duhovnicesc, precum și de socializare în mijlocul naturii, în duh de prietenie și rugăciune. „Credință și artă pentru toți” nu este doar cea mai veche, ci și cea mai așteptată tabără organizată de Departamentul de Tineret al Episcopiei Caransebeșului, generații întregi de copii – astăzi ajunși voluntari, sau chiar familiști – păstrând amintiri de neuitat din edițiile de anii trecuți.

Pentru înscrieri și informații suplimentare, doritorii sunt rugați să apeleze numărul de telefon 0756.166.886 – Georgiana Ciucur, coordonatorul taberei.