„Dragostea din Cer primită”, în sunet de colindă

27 November 2021 Off By Herea Darius
„Dragostea din Cer primită”, în sunet de colindă

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la începutul lunii decembrie, Episcopia Caransebeșului organizează, în colaborare cu Consiliul Județean Caraș-Severin, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Naționale, spectacolele de colinde și muzică tradițională intitulate „Dragostea din Cer primită”, susținute de renumiții soliști Ramona Vița, Nicu Novac, Giorgiana Vița și Titian Puichiță, în acompaniamentul Orchestrei „Virtuozii Semenicului” a CJCPCT, sub bagheta maestrului Petrică Vița.

Astfel, joi, 2 decembrie, începând cu ora 17, vestea cea bună a Nașterii Domnului va răsuna în Sala de festivități a Episcopiei Caransebeșului, urmând ca aceasta să reverse bucurie, joi, 9 decembrie, începând cu ora 17, la Palatul Culturii din Reșița.

Participarea la spectacol se realizează cu respectarea condițiilor impuse de starea de pandemie. Spectacolul face parte din cadrul proiectului „Sărbătoare în casa ta“ și va fi înregistrat și difuzat ulterior pe paginile de socializare ale instituțiilor organizatoare.

Vă invităm, așadar, să ne unim, prin acordurile muzicii tradiționale și a colindelor, cele care ne aduc mereu împreună, oricât de dificile ar fi vremurile pe care le trăim, fiind asemenea stelei ce a răsărit, în urmă cu 2000 de ani, pe cerul Betleemului, vestind vestea cea bună a Nașterii Mântuitorului Hristos.

„Spectacolul de colinde «Dragostea din cer primită” vine să consolideze această unitate ființială între cultură și cult, între tradiție românească și tradiție creștină. De aceea, avem convingerea că, prin îngemânarea colindelor tradiționale românești, a muzicii tradiționale românești din Banat, dar și a colindului sfânt și bun, aducem, în casele creștinilor și tuturor celor care vor putea viziona acest spectacol de colinde, mesajul că sărbătoarea Crăciunului este o sărbătoare a familiei, o sărbătoare a comunității. Colinda, prin terminologia ei, ne trimite pe fiecare dintre noi să vestim, să colindăm și să transmitem tuturor mesajul adus de Mântuitorul Iisus Hristos în lume, mesaj de speranță, de solidaritate, acest mesaj cum că Dumnezeu Se sălășluiește în lume pentru a răscumpăra lumea, pentru a ne aduce multă bucurie și multă învoială laolaltă”, a subliniat părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilierul cultural al Episcopiei Caransebeșului.